Expoziția „Aloe – planta minune” va putea fi vizitată pe parcursul lunii mai și a lunii iunie la Muzeul de Științe ale Naturii.
Muzeul de Științe ale Naturii din cadrul Complexului Muzeal Arad prezintă expoziția „Aloe – planta minune”, realizată de specialiștii muzeului dr. Patko Camelia, muzeograf și Carmen Danciu, conservator, cu sprijinul prof. univ. Ioan Don (Grădina Botanică Universitară „Pavel Covaci” Macea a Universității de Vest Vasile Goldiș Arad) și cu sprijinul lui Alexandru Pocaznoi, colecționar și pasionat al genului Aloe.
Tot în cadrul acestei expoziții vizitatorii pot admira desenele elevilor de la Colegiul de Artă ”Sabin Drăgoi” Arad,
care, sub îndrumarea prof. Iulia Rotaru, au reinterpretat, cu ajutorul creionului și culorilor, această specie de plantă miraculoasă.
Muzeul de Științe ale Naturii din cadrul Complexului Muzeal Arad prezintă expoziția ”Aloe – planta minune”,
realizată de specialiștii muzeului – dr. Patko Camelia, muzeograf și Carmen Danciu, conservator,
cu sprijinul prof. univ. Ioan Don (Grădina Botanică Universitară ”Pavel Covaci” Macea a Universității de Vest Vasile Goldiș Arad) și a domnului Alexandru Pocaznoi, colecționar și pasionat al genului Aloe.
Tot în cadrul acestei expoziții vizitatorii pot admira desenele elevilor de la Colegiul de Artă ”Sabin Drăgoi” Arad,
care, sub îndrumarea prof. Iulia Rotaru, au reinterpretat, cu ajutorul creionului și culorilor, această specie de plantă miraculoasă.
„Aloe vera este o plantă care este cunoscută de peste 5000 de ani datorită proprietăților sale terapeutice. Astfel există desene cu această plantă pe zidurile templelor egiptene și înscrisuri pe placutele sumeriene încă din sec 21 îH. Ea este menționată și în Noul Testament (Ioan 19:39 Și a venit și Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă și aloe…. ). Totuși, nu este clar dacă termenul aloe descris în Biblie se referă la Aloe vera. Aloe vera este o plantă cu frunze cărnoase, suculente cu marginile spinoase dispuse pe un trunchi simplu s-au ramificat. În primi 3 – 4 ani planta prezintă puncte albe pe frunze iar către maturitate frunzele devin verzi sidefate. Florile sunt de culoare galbenă sau roșiatică. Se dezvoltă în zonele calde, deșertice, în soluri nisipoase, pietroase până la o altitudine de 200 m. Nu tolerează umiditatea excesivă și temperaturile scăzute. Este cultivată pe scară largă în: Australia, Bangladesh, Cuba, Republica Dominicană, China, Mexic, Jamaica, Kenya, Tanzania și Africa de Sud, Statele Unite. Proprietățile sale au făcut să fie utilizată în scopuri medicinale, cosmetice și chiar pentru hrană în unele țări. În sălile muzeului, pe lângă vedeta expoziției – un ghiveci cu Aloe vera, mai sunt prezentate și alte specii cum ar fi Aloe arborescens, Aloe humilis. Această plantă nu este specifică florei țării noastre, ea fiind cultivată în ghiveci iar pentru unele persoane are numai rol ornamental. Astfel se explică și numărul restrâns de specii de Aloe care se regăsesc pe teritoriul țării noastre. Pentru a putea prezenta publicului și alte specii ale genului Aloe am apelat la imagini iar vizitatorul poate admira frumusețea speciilor de Aloe ferox, Aloe aristata, Aloe brevifolia, Aloe mitriformis etc. Aloe este un gen de plante din marea grupă a suculentelor, astfel au fost aduse în expoziție și plante înrudite cu această specie în ghiveci sau presate (din ierbarul muzeului) și anume plante din familia Crasulaceelor (Sempervivum sp, Sedum sp, Crassula sp etc.), Cactaceelor (Pilosocereus azureus), Portulacaceelor (semințe de flori de piatră), Liliaceelor (bălușca, brândușa de primăvară, ghiocei etc)”, precizează dr. Patko Camelia, muzeograf și Carmen Danciu, conservator în cadrul Complexului Muzeal Arad.
Expoziția este deschisă publicului pe parcursul lunii mai și a lunii iunie la Muzeul de Științe ale Naturii (Palatul Cultural, intrarea dinspre Parcul Copiilor).
Marți-Duminică: 09.00-13.00 și 14.00-17.00
Fotografii: Nelu Scripciuc
Lasă un comentariu