Alți trei arădeni, diagnosticați cu COVID-19, și-au pierdut viața

Alți trei arădeni, diagnosticați cu COVID-19, și-au pierdut viața

Alți trei arădeni, diagnosticați cu COVID-19, și-au pierdut viața, numărul total al deceselor ajungând astfel la 94.

În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, la nivelul Județului Arad erau înregistrate 498 de persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2, din care 186 sunt internate în secțiile COVID ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, 297 sunt la domiciliu şi externate.  În ultimele 24 de ore, trei persoane diagnosticate cu Covid-19 au decedat.  De asemenea, în carantină se află 812 persoane iar 186 de persoane sunt în izolare*.

În cadrul activităților desfășurate ieri, 6 august, până în această dimineață, la nivelul județului nostru au fost verificate 48 de obiective/locații. De asemenea, au fost verificate și 284 mijloace de transport în comun. Au fost legitimate 560 de persoane fizice în contextul verificărilor, fiind supuse controalelor şi 42 societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate.

Nu au fost înregistrate apeluri la linia Telverde 0800800165, pentru semnalarea unor cazuri de nerespectare a măsurilor de protecţie indiviuală.

În urma tuturor verificărilor au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, ambele pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (valoare totală amenzi 500 lei).

Foto: ARHIVĂ

  1. Nu face nimeni o analiza legata de faptul ca numarul deceselor in judetul Arad este aproape dublu fata de media la nivel national?

    Raspunde
  2. Ca sa avem un tablou complet ar trebui sa stim citi au murit din alte cauze. …Daca mai exista alte cauze…..

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.