Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 27 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca, relatează AFP.
La fața locului s-au aflat și soții Eduard și Carmen Hoffman, primul un cunoscut avocat din Arad iar cea de a doua o colaboratoare a ziarului nostru. Cei doi locuiesc acum în Germania și se află zilele acestea în vacanță în Mallorca.
„Situația e mult mai gravă decât am crezut noi la prima vedere. Am vrut să dăm o mână de ajutor, dar forțele de ordine spun că doar specialiștii au acces, pentru că locul e încă în pericol de prăbușire. Datele sunt și mai triste. Până în prezent patru persoane și-au pierdut viața și 30 de persoane grav rănite. S-a prăbușit un etaj al Disco-clubului Meduza din El Arenal, localnicii îi spun La Kikiriki”, a povestit, aseară, Eduard Hoffman.
De remarcat, că șapte dintre răniţi sunt în stare „foarte gravă”, iar nouă sunt în stare „gravă”, au precizat serviciile de urgenţă într-un mesaj postat pe platforma X.
Foto: Eduard Hoffman
Lasă un comentariu