Ambasadorul SUA la Chișinău: „Republica Moldova nu este România”

Ambasadorul SUA la Chișinău: „Republica Moldova nu este România”

James Pettit, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chişinău, a afirmat că Moldova nu este România și că trebuie să rămână un stat independent, cu orientare europeană.

Republica Moldova nu este România, ci trebuie să rămână un stat suveran şi independent, în interiorul unor graniţe sigure, a declarat ambasadorul într-un interviu acordat Moldova 1.

„Alăturarea României de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică şi nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici, în Moldova”, a declarat diplomatul american, care a mai spus că Moldova are propria sa istorie: „Republica Moldova nu este România, Republica Moldova are propria sa istorie şi propriile provocări”.

Reacțiile de la București nu au întârziat să apară, Traian Băsescu afirmând că declarațiile ambasadorului sunt „un afront grosolan adus istoriei României” și că acesta pare că reprezintă interesele Moscovei. La rândul său, Cozmin Gușă a declarat că declarațiile ambasadorului SUA au „consecințe mari, destabilizante pentru echilibrul pe care noi și așa îl vedem destul de precar în această zonă”.

O poziție oficială a statului român nu a fost dată încă publicității.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.