Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad atrage atenţia agenţilor economici că zilele de 30 noiembrie (Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României); 1 decembrie, prima şi a doua zi de Crăciun sunt decretate prin lege ca zile libere.
De menţionat, ar fi faptul că se acordă două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.
Excepţie de la această regulă fac acele unităţi a căror activitate nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii. Salariaţilor care lucrează în astfel de unităţi trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Dacă angajatorii nu se conformează acestor dispoziţii imperative sunt pasibili de amendă contravenţională de până la 10.000 de lei.
Lasă un comentariu