Social-democratul Mihai Fifor afirmă că PSD și-a îndeplinit obiectivul politic de a proteja cetățenii români față de standardele duble practicate de unii comercianți din UE.
„Partidul Social Democrat a susținut în permanență că cetățenii români trebuie să se bucure de un tratament egal față de toți ceilalți cetățeni europeni. În acest sens, combaterea standardelor duble practicate de unii comercianți europeni în defavoarea consumatorilor români a reprezentat pentru PSD un obiectiv politic major, realizat prin ordonanța de urgență în domeniul protecției consumatorilor, adoptată joi de Guvernul României consumatorilor. Actul normativ, inițiat de ministrul PSD al Economiei, Florin Spătaru, introduce sancțiuni severe pentru firmele care comercializează în România produse aparent identice, dar de o calitate inferioară față de cele vândute în alte state membre ale Uniunii Europene. Conform ordonanței, în cazul în care produsele comercializate în România au caracteristici semnificativ diferite față de cele oferite altor cetățeni europeni, firmele vor avea obligația de a informa în mod clar consumatorii români asupra diferențelor calitative, astfel încât aceștia să poată decide în deplină cunoștință de cauză dacă le cumpără sau nu. Nerespectarea acestor obligații legale va fi sancționată cu amendă cuprinsă între 20.000 și 100.000 de lei”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
Foto: Arhivă, rol ilustrativ
Lasă un comentariu