Amenzi de peste 150.000 de lei aplicate de polițiștii arădeni

Amenzi de peste 150.000 de lei aplicate de polițiștii arădeni

Sute de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii arădeni în cea de-a treia zi de acțiuni de amploare desfășurate în municipiu și județ.

„La data de 2/3 iulie, polițiștii I.P.J. Arad, împreună cu jandarmi ai I.J.J. Arad, ai Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara, cu sprijinul polițiștilor locali, au desfășurat 11 acțiuni: în municipiu, precum și în zona urbană și rurală a orașelor Chișineu-Criș, Curtici, Lipova, Pâncota, Sântana și Sebiș”, declară purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 600 de persoane, și verificate 161 de vehicule. 23 de persoane au fost conduse la sediile de poliție pentru clarificarea unor aspecte de interes operativ (identitate, stare civilă, comportament atipic etc), dintre acestea, 9 fiind amprentate și fotografiate de polițiștii criminaliști.

Au fost aplicate 345 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 156.000 de lei, dintre care 42 pentru nerespectarea legislației privind ordinea publică, 290 pentru nerespectarea legislației rutiere, iar celelalte pentru încălcarea altor norme legale.

415 persoane au fost testate cu dispozitivele alcooltest și DrugTest. Au fost constatate 6 infracțiuni: 5 de conducere sub influența alcoolului și 1 de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Au fost reținute 25 de permise de conducere, dintre care 7 pentru conducere sub influența alcoolului și substanțe psihoactive (3 infracțiuni și 4 contravenții- valoare de până la 0,39 mg./l. alcool pur în aerul expirat), și retrase 5 certificate de înmatriculare.

Aceste acțiuni vor fi desfășurate pe toată perioada estivală.

Sursă foto/video: IPJ Arad

  1. Foarte bine,bani la buget

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.