AMENZI în valoare de 26.000 lei, aplicate arădenilor în DOAR o săptămână

AMENZI în valoare de 26.000 lei, aplicate arădenilor în DOAR o săptămână

Jandarmii arădeni au executat 476 misiuni de prevenire și combatere a fenomenului infracțional și contravențional, în săptămâna 17-23 februarie, concretizate prin patrule de jandarmi, acțiuni punctuale, misiuni de asigurare a măsurilor de ordine publică.

Jandarmii au fost prezenți la competiții sportive, activități de punere în aplicare a mandatelor de aducere, acțiuni de prevenire a violenței în mediul școlar, acțiuni în colaborare/cooperare cu alte instituții, misiuni de menținere a ordinii publice în sistem integrat prin patrule mixte și misiuni de pază și protecție instituțională la obiectivele aflate în responsabilitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.

În urma acestor activități au fost constatate 96 fapte contravenționale și nouă fapte de natură penală.
Valoarea amenzilor contravenționale aplicate se ridică la suma de 26.000 lei.

Sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind normele de conviețuire socială, desfășurarea de activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite, nerespectarea normelor prevăzute în Codul Silvic, precum și nerespectarea normelor legale pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului
produselor din tutun.

În perioada următoare Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad va adopta un set de măsuri și acțiuni specifice pentru siguranța cetățeanului, urmărindu-se prevenirea și combaterea faptelor antisociale și a celor care aduc atingere normelor de conviețuire socială.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.