Arădenii care execută lucrări de construcții au un nou motiv de a respecta autorizațiile de construire emise în acest scop de către municipalitate. Adoptată în primele zile ale noului an, Legea 7/2020 le conferă polițiștilor locali noi prerogative de a sancționa contravențional eventualele abateri de la condițiile prevăzute în autorizații, informează DGPLA.
Publicată în Monitorul Oficial al României la data de 8 ianuarie 2020, Legea 7 din data de 6 ianuarie 2020, aduce o serie de modificări și completări atât conținutului Legii 10/1995, privind calitatea în construcții, cât și Legii 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
În acest sens, Primăria Municipiului Arad, prin Direcția Generală Poliția Locală Arad anunță că, odată cu intrarea în vigoare a noului act normativ, cetățenii depistați de către polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal încălcând termenii autorizațiilor de construire prevăzute de Legea 50/1991 sunt pasibili de aplicarea unor măsuri sancționatorii în cuantum de 5.000 până la 20.000 de lei. În ceea ce privește executarea unor construcții fără autorizație, maximul prevăzut de actul normativ menționat a rămas neschimbat, respectiv 100.000 lei.
În situațiile în care agenții constatatori ai DGPL Arad, în exercitarea atribuțiilor de serviciu constată deficiențe legate de calitatea în construcții ce intră în competența Inspectoratului de Stat în Construcții, Primăria Municipiului Arad va proceda la sesizarea acestei instituții. În context, Legea 7/2020 prevede următoarele modificări ale Legii 10/1995: predarea către proprietar a construcției se realizează numai după admiterea recepției, la terminarea lucrărilor de construcții și punerea în funcțiune a branșamentelor autorizate și definitive la rețelele de utilități publice ale infrastructurii edilitare, atât în cazul investițiilor noi, cât și în cazul intervențiilor la construcțiile existente care nu au fost utilizate pe timpul execuției lucrărilor de construcții. Încălcarea acestor prevederi atrage după sine amenzi cuprinse între 1.000 și 100.000 lei.
Lasă un comentariu