Toți șoferii se pregătesc încet încet de iarnă deși vremea de afară nu pare prea amenințătoare. Unele dintre must have-urile sezonului sunt încălțările de iarnă. Și pentru noi și pentru mașini. Pentru a ne feri de niște amenzi usturătoare ar fi bine ca primele să fie dichisite mașinile.
Anvelopele de iarnă sunt obligatorii oricând se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. Această lege a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2011, însă cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii în fiecare an începând cu data de 1 noiembrie. Sunt obligatorii atunci când se anunță vreme pentru ele.
În propunerea legislativă din 2010 a fost menţionat intervalul 1 noiembrie – 31 martie, însă ulterior s-a renunţat la el, în condiţiile în care se poate la fel de bine să ningă în lunile octombrie sau aprilie pentru că vremea este extrem de schimbătoare în această perioadă a anului.
Totuși, dacă doriţi să faceţi un drum pe Valea Prahovei sau undeva pe unde poate fi ninsoare, este necesar să urmăriţi buletinul meteo pentru că, dacă sunteţi surprinşi circulând pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, riscaţi până la 1.600 de lei amendă.
Foto: continental-corporation.com
Lasă un comentariu