Amenzile CRESC de trei ori! Ce altă PUTERE li se dă POLIŢIŞTILOR

Amenzile CRESC de trei ori! Ce altă PUTERE li se dă POLIŢIŞTILOR

Amenzile pentru cei care refuză să se legitimeze cresc de la 500 la 1500 de lei iar persoanele care îi jignesc pe poliţişti vor ajunge după gratii, potrivit proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice.

Prin proiect este propusă pedeapsa cu închisoarea pentru ignorarea avertismentelor poliţiei în cazul faptelor antisociale, precum şi pentru jignirea organelor de urmărire penale şi de ordine publică. De asemenea, împiedicarea poliţistului de a legitima sau a conduce o persoană la sediul poliţiei va fi pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Folosirea cuvintelor sau expresiilor jignitoare sau obscene, în public, împotriva  unui organ de urmărire penală sau de ordine publică, aflat în timpul lucrului va fi, de asemenea, pedepsită cu amendă sau cu închisoare de la 3 luni la un an.

Dacă, la rândul lui, poliţistul are un comportament jignitor faţă de cetăţeni va intra direct sub incidenteţa Codului penal.

Proiectul de lege se află, de luna trecută, în dezbatere publică.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.