ANAF are un nou președinte. Despre cine este vorba (FOTO)

ANAF are un nou președinte. Despre cine este vorba (FOTO)

Premierul Viorica Dăncilă a semnat ieri Decizia de numire a Mihaelei Triculescu, economist cu peste 19 ani de experiență în mediul privat, în funcția de președinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), cu rang de secretar de stat.

Desemnarea acesteia la conducerea ANAF a fost stabilită după evaluarea mai multor propuneri făcute de ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici.

„Doamna Mihaela Triculescu este economist cu o vastă experiență. În ultimii trei ani a fost practician în insolvență, asigurând managementul procedurii de insolvență pentru mai multe companii. Noul președinte ANAF este licențiat în economie și absolvent al studiilor de master disciplina «Analiză diagnostic și evaluarea afacerilor» la Universitatea din Craiova, Facultatea de Științe Economice. Decizia de numire intră în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial”, anunță Biroul de presă al Guvernului într-un comunicat.

Fostul președinte al ANAF, Ionuţ Mişa, a fost numit în funcție, cu rang de secretar de stat, la sfârşitul lunii martie 2018, printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă. El a deţinut funcţia de ministru al Finanţelor Publice în Cabinetul Mihai Tudose.

 

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.