ANALIZĂ. Programele de guvernare ale celor două partide sub lupă: PNL dezvoltă România, PSD consumă

ANALIZĂ. Programele de guvernare ale celor două partide sub lupă: PNL dezvoltă România, PSD consumă

Cetăţenii se află în faţa unor alegeri importante pentru democrația din România și trebuie să aleagă dintre două proiecte diferite de dezvoltare pentru România. O comparaţie între programele guvernamentale prezentate de principalele partide din România, PNL şi PSD, arată însă cât de mari sunt diferențele de viziune dintre cele două.

Au subminat veniturile românilor

PSD taxează, redistribuie, consumă. Această politică învechită a produs creșteri de prețuri record în UE care au subminat veniturile românilor. Politica PSD nu a fructificat șansele extrem de favorabile ale cadrului macroeconomic extern stabil și prielnic în care s-au desfășurat guvernările Grindeanu, Tudose, Dăncilă. Punând dintotdeauna accentul pe consum, PSD a crescut economia la negru și deficitul bugetar într-o perioada de creștere economică, în loc ca acestea să se reducă, în contextul favorabil.

Acum, PSD consideră că România va avea o creștere anuală medie de 4,3% în 2021-2024, deși în perioada 2016-2019 creșterea a fost de 5,1% în situația atragerii unor fonduri relativ moderate de la UE, iar economia României a demonstrat un potențial de dezvoltare considerabil. Cu alte cuvinte, PSD nu își propune ca România să beneficieze de noile oportunitățile de finanțare UE – 80 miliarde euro prin bugetul multianual și Mecanismul de redresare și reziliență. În aceste condiții, PSD își propune în anul 2024 să ajungă la un PIB/locuitor față de media UE de 80%, față de 85% în scenariul PNL.

Dacă PNL caută soluții pentru o creștere medie de 5,5% pentru următorii patru ani, față de 5% cât a reușit PSD prin stimularea maximă a consumului în cei patru ani dinaintea crizei, noul model al PSD își propune dezvoltarea României sub capacitățile din trecut, în condițiile financiare din perspectivă mai favorabile decât în trecut, la o dinamică medie de 4,3%, nereușind să continue nici măcar ce a realizat în anii 2016-2019.

Dezvoltare prin investiţii

PNL își propune să dezvolte România pe principiile europene noi, să profite la maximum de oportunitățile oferite. Planul PNL este unul ambițios, dând o șansă românilor la un trai european. Dezvoltarea economică se va face prin investiții, cu un impuls inițial în primii doi ani și consolidarea acestora în următorii ani, un parteneriat mai bun cu UE, creșterea credibilității pe plan extern, modificările structurale prin modernizarea și creșterea productivității. Consumul privat va evolua echilibrat în raport cu creșterea economică, în timp ce investițiile vor avea o dinamică mai ridicată. În aceste condiții, creșterea veniturilor populației va fi sustenabilă, nu va genera inflație și va asigura veniturile bugetare necesare cheltuielilor obligatorii.

Concluzie

Modelul liberal este unul ambițios, solid, spre deosebire de modelul PSD care vede România într-o criză prelungită și cu o relansare greoaie orientată către consum. Soluțiile liberale, bazate dintotdeauna pe progres și pe o dezvoltare economică sustenabilă se află într-un contrast evident cu propunerile social-democraților, care lasă totul la voia întâmplării, sugerează cheltuieli ale resurselor nesusținute economic și nu lasă să se întrevadă o modalitate prin care prosperitatea națiunii s-ar putea apropia de cea a Europei Occidentale.

Comandat de PNL Arad, cod mandatar 11200025

  1. singura cale de a iesi din criza si de a trai mai bine este „” dezvoltarea prin investitii””

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.