Ambasada Republicii Populare Chineze la București a invitat doi jurnaliști din România într-o vizită de documentare în Republica Populară Chineză. Aceștia vor face parte dintr-o delegație europeană care va lua contact cu elemente de cultură și civilizație chineză, respectiv cu marile proiecte derulate de statul chinez.
Unul dintre cei doi jurnaliști invitați este arădeanul Andrei Ando. Acesta a confirmat participarea în cadrul evenimentului care va avea loc în luna mai.
Președintele Casei Româno-Chineze Arad, prof. univ. dr. Lizica Mihuț, a apreciat nominalizarea făcută și alegerea Ambasadei: „Inițiativa Ambasadei Republicii Populare Chineze, de a oferi unor lideri de opinie din România posiblitatea cunoașterii la fața locului a mecanismelor de dezvoltare chinezești este remarcabilă! Mă bucur că un arădean, Andrei Ando, a fost ales de Ambasadă să fie unul dintre reprezentanții României în această delegație. Este o alegere onorantă și pentru Arad. Sunt convinsă că activitatea Casei Româno-Chineze din orașul nostru este apreciată la nivelul Ambasadei, pentru că suntem o filială activă și foarte prezentă în viața publică locală”, a subliniat Lizica Mihuț.
„Faptul că am fost nominalizat ca unul dintre reprezentanții României în această delegație mă onorează în mod deosebit. Centrul nostru media editează cea mai importantă televiziune regională din România, un ziar săptămânal și un ziar cotidian, și probabil că acest criteriu a fost luat în considerare. Voi participa în această delegație alături de o jurnalistă de la Radio România”, a declarat Andrei Ando.