În Ungaria a avut loc zilele trecute, mai precis în data de 14 octombrie, aniversarea a 150 de ani de la sfinţirea bisericii ortodoxe române cu hramul „Sfânta Parascheva” din „Oraşul Mic Românesc” din Gyula.
Ceremonia religioasă a debutat cu sfinţirea unei plăci comemorative, amplasată pe peretele edificiului bisericesc, care marchează aniversarea a 150 de ani de la construirea bisericii. Manifestarea a continuat cu săvârşirea Sfintei Liturghii Arhiereşti de către PS Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria, PS Andrei Făgărăşanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Sibiu, alături de un sobor format de 11 preoţi şi trei diaconi. A fost prezent la ceremonia religioasa si pr. Ioan Armasi, protopop, trimis al Prea Fericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, care a acordat pr. Petru Puşcas, parohul bisericii, ordinul „Sfintii Martiri Brancoveni”.
La ceremonia religioasa au participat Victor Micula, ambasadorul României la Budapesta, Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Răzvan Ciolcă, consilier diplomatic, Tiberiu Iuhasz, şef de oficiu la Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria, Petru Andea, deputat in Parlamentul României, Perjesi Klara, fost primar al orasului Gyula, Maria Gurzău Csegeledi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula, Eva Iova Şimon, redactor-şef la revista „Foaia Românească”, Delia Kovacs, redactor-şef la revista Cronica. De asemenea, au participat mai multi reprezentanti ai organizatiei „Cavalerii Vinului”. După terminarea Sfintei Liturghii, un grup de elevi de la Liceul „N. Bălcescu” din Gyula, condus de profesoara Eva Szabo, a prezentat poezii şi cântece religioase româneşti.
La sfârşitul manifestării religioase s-au împărţit diplome de merit şi recunoştinţă pentru persoanele care contribuie la susţinerea vieţii spirituale din această parohie. Sărbătoarea s-a încheiat printr-o agapă oferită de către organizatori la Centrul Cultural Românesc din incinta Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula.
Biserica de zid din „Gyula Mică” a fost construită între anii 1861-1864, pe locul unei bisericuțe mai mici, cu pereți din pământ și turn din lemn, ridicată în doar trei luni pentru cele 917 suflete de români ortodocși care se stabiliseră în cartierul românesc numit „Gyula Mică” de mai multe decenii și doreau să aibă propriul locaș de cult, înaintând în acest sens și o cerere către conducerea orașului, în anul 1833. După ce vreme de 28 de ani aceştia și-au îndeplinit trebuințele lor sufletești în bisericuța precedentă din pământ, a fost construită biserica actuală din zid, care a fost sfințită în 14 octombrie 1864, chiar cu prilejul hramului, de către Episcopul Procopie Ivașcovici al Aradului. În semn de continuitate peste veacuri și de frățietate între românii trăitori de cele două părți ale graniței, la sărbătoarea aniversară de la Gyula din acest an au fost prezenți preoţi și credincioși din Arad, iar răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți și absolvenți teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad.
Lasă un comentariu