Anunț IMPORTANT al Ministrului Educației privind MĂȘTILE din școli

Anunț IMPORTANT al Ministrului Educației privind MĂȘTILE din școli

Pentru profesori a început deja de la 1 septembrie anul școlar 2020 – 2021, iar pentru elevi va începe de la 14 septembrie.

Printre măsurile pe care trebuie să le respecte atât dascălii, cât și elevii, se numără și purtarea măștilor la școală.

Ministrul Educației, Monica Anisie, vine cu o veste bună și îi asigură că școlile vor avea stocuri de măști, pentru cei care nu au sau cărora li se rup în timpul purtării.

„Şcolile vor avea stocurile necesare pentru a oferi o mască pentru copii și cadrele didactice. De câte ori nu s-a întâmplat să se rupă masca? De aceea, trebuie să existe acest stoc la nivelul unităţilor de învăţământ şi la nivelul ISJ. Le-am spus încă de aseară să îşi facă stocurile”, a mai declarat Anisie.

Aceasta a adăugat că este important să se evite orele în laborator, precum și plimbatul elevilor dintr-o clasă în alta. De asemenea, elevii își vor păstra banca în care s-au așezat în prima zi de școală, pe tot parcursul anului.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.