ANUNȚ IMPORTANT pentru ANGAJAȚI! Ce a decis GUVERNUL

ANUNȚ IMPORTANT pentru ANGAJAȚI! Ce a decis GUVERNUL

Proiectul privind posibilitatea „cumpărării” de vechime pentru angajații care urmează să intre la pensie a fost aprobat de Guvern.

Persoanele care nu au calitatea de pensionar și care vor să își completeze stagiul de cotizare pentru dreptul de pensie vor putea să plătească retroactiv contribuția la sistemul public de pensii pentru cel mult 6 ani. De asemenea, în situații excepționale, în care carnetele de muncă nu se mai găsesc sau sunt deteriorate, perioadele de stagiu de cotizare realizate în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001 ar putea fi valorificate în baza informațiilor din arhiva electronică de la casele de pensii publice, dacă acestea sunt complete, informează Ministerul Muncii.

Cele două măsuri au fost aprobate de Guvern printr-o Ordonanță de Urgență care modifică și completează Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Astfel, cetățenii români din țară sau din străinătate, care nu au fost pensionari, și care nu au fost asigurați în anumite perioade, vor putea încheia, până la 31 august 2021, un contract de asigurare prin care își pot plăti retroactiv contribuția de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului.

Această măsură luată de Guvern dă posibilitatea obținerii dreptului la pensie și persoanelor care, deși au vârsta de pensionare, nu au stagiul minim de cotizare pentru a obține o pensie pentru limită de vârstă.

Persoanele solicitante trebuie să nu fi realizat, în perioadele pentru care solicită plata retroactivă, stagiu de cotizare sau asimilat acestuia în sistemul public de pensii din țară sau în sisteme neintegrate acestuia, ori în alte state membre ale Uniunii Europene sau cu care România are acorduri de securitate socială.

Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială, şi casa teritorială de pensii competentă, în funcție de domiciliul sau reședința persoanei.

Venitul pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare, iar cota de contribuție potrivit Codului fiscal este de 25 % în anul 2020.

Plata contribuției se poate face într-o singură tranșă sau în tranșe lunare, până la 31 august 2021.

„O altă reglementare importantă prevăzută în acest act normativ vizează crearea cadrului legal pentru ca la stabilirea drepturilor de pensie să poată fi utilizate, în mod excepțional, informațiile din arhiva electronică existentă la nivelul caselor de pensii publice, arhivă creată prin HG nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare, care cuprinde atât datele preluate din carnetele de muncă, cât și carnetele de muncă scanate. Din păcate, activitatea de scanare nu a fost complet și corect executată, astfel încât să poată fi utilizate toate informațiile din carnetele de muncă pentru orice persoană care astăzi ar fi avut nevoie”, anunță Ministerul Muncii.

Decizia Executivului vine în sprijinul persoanelor care în prezent sunt în imposibilitatea de a dovedi stagiile de cotizare și veniturile pe care le-au realizat în timpul activității profesionale, din cauza unor situații excepționale cum ar fi distrugerea, degradarea sau pierderea carnetului de muncă.

Astfel, în baza unei declarații pe proprie răspundere a solicitantului că nu deține carnetul de muncă sau că este degradat, dacă informațiile introduse în baza de date sunt identice cu cele din carnetele de muncă scanate, vechimea în muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 va putea fi valorificată pentru stabilirea drepturilor la pensie.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.