APC România AVERTIZEAZĂ: „Dezinfectanții de mâini ne pot UCIDE copiii!”

APC România AVERTIZEAZĂ: „Dezinfectanții de mâini ne pot UCIDE copiii!”

Asociația Pro Consumatori (APC), organizație de utilitate publică cu o activitate neîntreruptă de peste 30 de ani în domeniul protecției consumatorilor, membră a Organizației Europene a Consumatorilor (BEUC), a lansat la data de 20 iulie 2020 Campania naţională de informare şi educare a consumatorilor: „Tu știi ce dezinfectant folosești?”.

Scopul acestei campanii este de a atrage atenţia consumatorilor cu privire la ce trebuie să ştie în legătură cu cel mai folosit produs de protecţie a sănătăţii în această perioadă – dezinfectantul de mâini. Un alt aspect la fel de important este monitorizarea modului în care instituţiile statului cu atribuţii pe zona de protecţie a sănătăţii îşi îndeplinesc atribuţiile prevăzute în legislaţia în baza căreia funcţionează.

În urmă cu câteva zile ministrul Sănătății a făcut următoarea declarație: „Se merge pe purtatul măștii și în sala de clasă pornind de la clasa I, excepție vor face elevii de grădiniță și cei de la clasa pregătitoare. Când ies în pauză, elevii se vor dezinfecta pe mâini, când intră înapoi, la fel. Măsura purtatului măștii va rămâne obligatorie fiindcă transmiterea este aerogenă și masca este cea mai sigură regulă, pentru că nu avem certitudinea că elevii vor respecta distanța minimă de siguranță sanitară de un metru”.

Din păcate, spun cei de la APC, această regulă impusă cu o lună de zile înainte de începerea anului școlar de către Nelu Tătaru, ministrul sănătății nu este însoțită și de măsuri de evaluare a conformității cu standardele și legislația europeană aplicabilă pentru cele două categorii de produse ce vor fi folosite în mod obligatoriu de către copiii noștri. În România, de la declararea primei stări de urgență, 16 martie 2020, și până în prezent, instituțiile statului cu atribuții în domeniul supravegherii pieței de echipament individual de protecție/produse biocide de protecție, nu au întreprins nici măcar o acțiune de verificare a conformității acestora.

Astfel, în perioada 17 aprilie 2020 -14 august 2020 au fost notificate de țările membre ale Uniunii Europene pe platforma Safety Gate 117 mărci de măști respiratorii și 6 mărci de dezinfectanți de mâini neconforme. Nicio instituție a Guvernului României, recte ANPC, Ministerul Sănătății și ANDMD, nu a făcut nici măcar o verificare de rutină la Direcția Generală a Vămilor pentru a vedea dacă mărcile de măști, respectiv de dezinfectanți notificate pe această platformă ca fiind neconforme au ajuns în România prin intermediul unor importatori și sunt comercializate în țara noastră, atenționează APC.

Timp de 5 luni, milioane de români au folosit măști și dezinfectanți de mâini care nu oferă protecția minimă necesară împotriva virusului SARS-CoV-2, aceste două categorii de produse fiind neconforme. Această afirmație este susținută și prin centralizarea notificărilor referitoare la măști de protecție respiratorie și dezinfectanți de mâini de pe aplicația electronică a Comisiei Europene intitulată Safety Gate – Sistem de alertă rapidă pentru produse nealimentare periculoase. Fiecare țară membră a Uniunii Europene are ca punct național de contact instituția cu atribuții în domeniul protecției consumatorilor. România este reprezentată în Safety Gate prin Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Potrivit APC, pe perioada epidemiei de SARS-CoV-2  ANPC nu a întreprins nicio acțiune de control având ca temă măștile de protecție respiratorie și dezinfectanții de mâini, lucru care poate fi verificat cu usurință pe site-ul acestei instituții la secțiunea comunicate de presă, respectiv secțiunea RAPEX de pe site-ul aceleiași instituții. O parte a presei a vehiculat informația falsă că ANPC ar fi verificat comercianții de măști de protecție respiratorie în perioada 11-19 mai și că „Din totalul măștilor verificate, s-a constatat că un procent de 90% dintre acestea prezentau abateri de la prevederile legale în vigoare”, fapt care nu a fost confirmat sau infirmat de către această instituție în urma adresei trimise la data de 3 iulie 2020 de Asociația Pro Consumatori.

Pentru a arăta cât de periculoși sunt dezinfectanții de mâini neconformi, mai ales pentru copii, APC prezintă constatările făcute de instituțiile cu responsabilități în domeniul protecției consumatorilor din Franța (Direction Générale de la Concurrence, de la Consommation et de la Répression des Fraudes), Marea Britanie (Office of for Product Safety & Standards. Department for Business, Energy & Industrial Strategy) și Danemarca (Danish Safety Technology Authority), constatări prezentate în cadrul notificărilor făcute de aceste instituții pe platforma Comisiei  Europene Safety Gate. Din acestea rezultă că mulți dezinfectanți de mâini conțin substanțe deosebit de periculoase și de toxice, care pot fi înghițite de către copii, pe lângă faptul că nu oferă protecție împotriva bacteriilor și virusurilor.

„România este raiul falsificatorilor de alimente, medicamente, jucării, confecții textile, măști de protecție respiratorie, dezinfectanți pentru mâini și orice alt produs destinat consumatorului. Atât timp cât ANPC nu efectuează, prin prelevări de probe din produsele alimentare şi nealimentare comercializate în orice tip de structură comercială autorizată, analize şi încercări în laboratoare acreditate conform legii sau în laboratoare proprii ori agreate, pentru a constata dacă produsele destinate consumatorilor sunt conforme, mai pe înțelesul tuturor, falsificate, viața și sănătatea consumatorilor români atârnă de un fir de aţă!”, declară Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președintele APC.

Vezi studiul complet, aici: https://www.apc-romania.ro

 

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.