Poliția Română, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, cooperează cu birourile Interpol din ţările vecine și Interpol Wiesbaden pentru identificarea unui cadavru cu identitate necunoscută, descoperit în Germania. Oricine poate da detalii cu privire la identificarea persoanei este rugat să anunțe imediat Poliția Română sau autoritățile judiciare germane.
La data de 5 iulie 2016, un cadavru a fost găsit într-o cutie metalică, pe râul Elba, în apropiere de Dessau, Germania. Până în acest moment nu s-a putut identifica victima, dar din infomaţiile existente, se crede că este vorba de o persoană care provine din sud-estul Europei.
În urma autopsiei a rezultat că era vorba de un bărbat, pe corpul acestuia fiind descoperite mai multe urme de violență.
Semnalmentele persoanei în cauză:
– bărbat
– vârsta între 45 și 60 de ani
– corp atletic
– greutate de circa 75 de kilograme
– înălțime de circa 1,80 metri
Pe antebrațul stâng avea un tatuaj cu inscripția ,,Michaela”, iar pe degetul inelar stâng purta un inel gravat pe interior cu inscripția ,,Michaela”.
Examinarea criminalistică efectuată de poliția din Saxonia –Anhalt a relevat faptul că moartea a vut loc cu câteva săptămâni înainte de a fi găsit cadavrul.
Cadavrul a fost descoperit într-o cutie metalică, veche, parțial ruginită. Din anchetă a rezultat că acest tip de cutie a fost produs la scară largă până în 1991. Pe partea din față a acesteia a fost decoperită inscripția ,,Albert Glück” scrisă cu cerneală neagră. Două etichete au fost descoperite lipite în interior, una cu inscripția „Original BETRA Qualität” și alta cu inscripția ,,Mainzelmännchen” (personaje animate) pe care era scris ,,ZDF” (Televizunea Publică Germană).
Reconstrucția facială efectuată de autoritățile judiciare germane prezintă înfățișarea aproximativă a persoanei descoperite.
Ancheta a relevat faptul că respectiva cutie metalică a fost aruncată în râul Elba de pe un pod al Autostrăzii A9, situat între intersecția A9 ,,Coswing” și intersecția 10 ,,Vockerode”.
Analiza biochimică a urmelor prelevate a relevant faptul că bărbatul a locuit în Germania cel puțin în ultimii 10 ani, cu celule stem care îi dau originea în sud-estul Europei. Din anchetă au rezultat indicii că persoana cu identitate necunoscută ar fi locuit, până să ajungă la vârsta de 35 de ani, într-o țară din sud-estul Europei. De exemplu: Iugoslavia, România, Bulgaria sau alte țări vecine, până la momentul mutării în Germania. De asemenea, se pare că ar fi locuit mai degrabă într-o zonă fără ieșire la mare decât într-una de litoral.
Reconstrucția facială efectuată de specialiștii poliției din Saxonia-Anhalt
Întrebările anchetatorilor:
Cine poate identifica persoana necunoscută?
Cine a văzut-o înainte de 5 iulie 2016?
Unde a fost văzută înainte de 5 iulie 2016?
Cine poate da detalii în legătură cu bunurile găsite (cutia metallică, inelul)?
Cine poate da detalii cu privire la tatuaj sau la numele din tatuaj?
Cine a observant ceva util anchetei în zona podului de pe Autostrada A9, înainte de 5 iulie 2016?
Oricine consideră că deține informații care pot ajuta ancheta este rugat să contacteze cea mai apropiată unitate a Poliției Române.
De asemenea, poate contacta autoritățile germane:
Telefon: +49-340-6000-291, email: lfz.pd-ost@polizei.sachsen-anhalt.de.
Lasă un comentariu