APLAUDAT de credincioși după ce A ANUNȚAT, în timpul slujbei, că SE CĂSĂTOREȘTE

APLAUDAT de credincioși după ce A ANUNȚAT, în timpul slujbei, că SE CĂSĂTOREȘTE

Un bărbat de 45 de ani, preot catolic, a stârnit rumoare în biserica pe care o slujea, după ce a anunțat în timpul slujbei de duminică faptul că renunță la straiele bisericești pentru a se căsători.

Intenția părintelui Helmut Guggemos fusese, deja, comunicată pe pagina web a bisericii, care afirma că motivul era legat de starea lui de sănătate. Realitatea, prezentată chiar de prelat, era, însă, că este îndrăgostit de o femeie din nordul Germaniei, cu care vrea să-și întemeieze o familie.

Mărturisirea lui publică a fost ascultată într-o liniște absolută, în timpul slujbei de duminică, ținută în parohia sa din orașul german Weissenbergiar, aplauzele din final emoționându-l pe, deja, fostul preot.

„Mă simt fericit și ușurat întrucât pot să recunosc în mod deschis și cinstit sentimentele pentru femeia pe care o iubesc”, a declarat Helmut Guggemos, într-un interviu acordat „Lindauer Zeitung”, subliniind că susținerea credincioșilor i-a dat încredere în alegerea sa. „Dacă s-ar fi putut să fiu paroh cu soție și familie, fără îndoială că aș fi rămas în continuare”, a adăugat acesta.

Decizie preotului nu este unică în lumea bisericească, acesta fiind al doilea caz din ultimul an în care o biserică de pe malul Lacului Boden (din sud-vestul Germaniei) își pierde parohul din cauza unei iubiri lumești.

În octombrie 2014, Martin Steiner și-a părăsit parohia din Wasserburg, pentru a se căsători. El nu și-a luat însă la revedere de la credincioșii bisericii sale, care și-au exprimat înțelegerea față de cele întâmplate. Totuși, ei  și-au manifestat nemulțumirea față de faptul că fostul paroh nu le-a lăsat datele lui de contact.

Foto: abc.es

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.