Arădean agresat de trei bărbați care i-au sunat la poartă

Arădean agresat de trei bărbați care i-au sunat la poartă

Trei bărbați au sunat la poarta unui arădean, unul dintre aceștia pulverizându-i în față victimei spray iritant și aplicându-i mai multe lovituri.

Polițiștii orașului Pâncota au fost sesizați, în după-amiaza zilei de 22 noiembrie, despre o infracțiune săvârșită de persoane necunoscute, în Măderat. În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că trei bărbați ar fi bătut la ușa unui imobil din localitate, iar când proprietarul a ieșit din curte, unul dintre aceștia i-ar fi pulverizat spray iritant în față și i-ar fi aplicat mai multe lovituri, după care ar fi plecat cu un autoturism într-o direcție necunoscută.

„În urma investigațiilor efectuate de polițiști, au fost identificați trei bărbați din Mocrea, de 53, 25 și 21 de ani, bănuiți de săvârșirea faptelor. În baza probatoriului administrat, bărbatul de 25 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Ineu cu propunerea luării unei măsuri preventive. Polițiștii continuă documentarea activității infracționale a celor trei bărbați, într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și lovirea sau alte violențe”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.