Arădean urmărit pentru OMOR CALIFICAT şi DEOSEBIT DE GRAV, arestat şi adus în ţară!

Arădean urmărit pentru OMOR CALIFICAT şi DEOSEBIT DE GRAV, arestat şi adus în ţară!

Un bărbat din Arad, urmărit internaţional, care se sustrăgea executării a 18 ani de închisoare pentru omor calificat şi deosebit de grav şi a unei pedepse de 9 ani de închisoare pentru constituirea unui grup infracţional organizat, şantaj şi cămătărie a fost adus în ţară.

În urma cooperării dintre Poliţia Română şi autorităţile judiciare din Spania, Florin Moldovan a fost identificat şi arestat, în luna aprilie, pe teritoriul iberic.

Potrivit Poliţiei, în data de 9 mai 2014, bărbatul, de 36 de ani, din Arad, care era urmărit internaţional încă din luna februarie a anului 2013, în baza a două mandate de arestare emise de Tribunalul Sibiu şi Tribunalul Arad, a fost preluat din Spania de o escortă a CCPI – IGPR.

Bărbatul a fost încarcerat într-un centru de reţinere şi arestare preventivă şi urmează a fi predat unui penitenciar, pentru executarea pedepselor.

În urma cooperării dintre poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – I.P.J. Arad, prin intermediul Biroului Sirene din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R, şi poliţiştii din Spania, bărbatul a fost depistat în luna aprilie.

Cel în cauză se sustrăgea executării unei pedepse de 18 ani închisoare pentru omor calificat şi omor deosebit de grav, în cazul uciderii fiului judecătorului Ioan Trifa, şi a unei pedepse de 9 ani închisoare pentru constituirea unui grup infracţional organizat, şantaj şi cămătărie.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.