Organizația Femeilor Liberale (OFL) a organizat la finalul săptămânii trecute, la Ateneul Român, Gala Femeilor Liberale, Ediția a IV-a, eveniment anual de tradiție care celebrează reușitele doamnelor implicate în viața societății, dar nu numai.
Astfel, propunerea OFL Arad pentru Gala Femeilor Liberale a fost Ileana Olaru, Speaker, Coach și Trainer certificat John Maxwell Team România și membru al programului John Maxwell Team Mentorship, fiind totodată unul dintre cei 15 membri în President’s Advisory Council. Propunerea a venit ca urmare a colaborării excelente dintre aceasta și OFL Arad în cadrul proiectelor „Femeile liberale pot ajuta România” și „PNL are grijă de sănătatea ta”.
Premiul i-a fost înmânat Ileanei Olaru de către președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, invitat special al Galei Femeilor Liberale, împreună cu conducerea OFL Arad.
În cadrul aceleiași gale au fost premiate și personalități precum Neagu Djuvara sau Nicolae Manolescu.
Lasă un comentariu