Preşedintele partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, a anunţat luni că a decis să se retragă din funcţia de conducere a partidului pe care l-a fondat motivând că „există momente în viaţă când ierarhia priorităţilor noastre se resetează”.
„O întâmplare fericită petrecută-n familia mea face obligatoriu acest anunț. Sunt astăzi soț și viitor tată, ceea ce n-am fost în perioada fierbinte de structurare a mișcării Noua Republică. Trei ani de viață adultă i-am dedicat, cu timp și fără timp, vieții în Cetate. Acum a sosit momentul unei retrageri”, a anunţat pe pagina sa de Facebook Mihail Neamţu.
„De astăzi, 16 martie 2015, renunț la funcția de Președinte al singurului partid românesc afiliat încă din 2013 la Alianța Conservatorilor și a Reformiștilor Europeni”, a mai precizat Mihail Neamţu.
Foto: Facebook
Se va desfiinta partidul?