Arădeni din mai multe cartiere, EXPROPRIAȚI! Ce vrea să facă Primăria și câți BANI vor primi ca despăgubire

Arădeni din mai multe cartiere, EXPROPRIAȚI! Ce vrea să facă Primăria și câți BANI vor primi ca despăgubire

Mai mulți arădeni vor fi expropriați, potrivit unui proiect de hotărâre ce se va afla pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Municipal care va avea loc în data de 20 martie, ora 10:30.

Este vorba despre proiectul de hotărâre nr. 125/2020 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul care face parte din proiectul de utilitate publică de interes local „Regenerare urbană a spaţiilor dintre blocuri din cartierele Alfa, Faleza Mureş, Confecţii, Micălaca, Vlaicu şi Centru, înclusiv zona protejată a Municipiului Arad– inițiativa primarului”.

„Întrucât pentru execuția unor lucrări de utilitate publică pentru care au fost stabilite amplasamentele conform studiilor de fezabilitate, nu deținem în proprietate toate suprafețele de teren necesare, Municipiul Arad va proceda la exproprieri pentru cauza de utilitate publică, conform Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, republicată cu modificările și completările ulterioare”, se arată în raportul de specialitate.

În acest caz este vorba despre realizarea unor parcări etajate de tip Fast Park în vederea asigurării numărul de locuri de parcare pentru blocurile de locuinţe aflate în zonă, care presupune inclusiv asigurarea terenurilor necesare dezvoltării acestora.

Suma globală estimată a despăgubirilor ce va fi alocată din bugetul local al Municipiului Arad, compusă din valorile individuale aferente despăgubirilor estimate, este în valoare totală de 249.234 lei, (52.142 euro la un curs BNR de 4,7799 lei – 27.12.2019).

Aceste sume se vor plăti persoanelor expropriate în contul deschis pe numele expropriatorului, la Trezoreria Municipiului Arad și vor fi la dispoziția proprietarilor de imobile, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.

Proiectul de hotărâre urmează să fie dezbătut și supus la vot de consilierii locali în cadrul ședinței de vineri.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.