Arădenii care utilizează transportul public în comun vor avea sistem de e-ticketing

Arădenii care utilizează transportul public în comun vor avea sistem de e-ticketing

Consilierii locali au votat astăzi, în cadrul unei ședințe publice ordinare, proiectul de hotărâre nr. 394/2018 referitor la aprobarea Studiului de oportunitate privind proiectarea, furnizarea și instalarea sistemului de e-ticketing și a indicatorilor tehnico-economici, la iniţiativa primarului.

Primăria Municipiului Arad va realiza proiectul de investiții privind proiectarea, furnizarea și instalarea unui Sistem integrat de tarifare (e-ticketing) care va facilita orientarea călătorilor către utilizarea serviciilor de transport public, prin ușurarea achiziționării legitimațiilor de călătorie.

Finanţarea obiectivului de investiţie se asigură din fonduri ale bugetului general al Municipiului Arad și fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, informează municipalitatea.

Valoarea estimată a investiției este de 3.826.886,73 euro cu TVA, adică 17.505.710,65 ron cu TVA inclus pentru un curs de 1 euro=4,5744 lei conform inforeuro din luna publicării ghidului specific, respectiv luna iulie 2017. Dispozitivele de vânzare manuală ce se vor amplasa în locații private, magazine alimentare, tonete de ziare etc., se vor achiziționa și plăti din fonduri alocate din bugetul local al municipiului Arad.
Mai multe detalii despre acest proiect se găsesc aici: 3 PH din 13 11 2018 nr. 394 STUDIU DE OPORTUNITATE E-TICKETING

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.