Arădenii, invitaţi la cea de a III-a editie a Arad Streetball

Arădenii, invitaţi la cea de a III-a editie a Arad Streetball

Compania FCC Environment România a organizat, acum doi ani, împreună cu echipa feminină de baschet FCC Baschet Arad, în calitate de Sponsor Principal al echipei, prima ediție Arad Streetball.

„FCC Baschet Arad a reușit să se claseze pe locul III, în sezonul 2018 – 2019 al Ligii Naționale de Baschet Feminin, obținând medalia de Bronz. După acest succes și înainte de începerea noului sezon 2019-2020, dorim să reunim iubitorii de baschet și sport în general, la cea de-a III-a ediție Arad Streetball”, se arată într-un comunicat de presă al FCC Environment România.

Competiția va avea loc în data de 31 August, de această dată într-o nouă locație, în incinta terenului de baschet (Slavici), situat în fața Colegiului Național „Moise Nicoară” din Arad, între orele 9 şi 19.  Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Arad și a Centrului Municipal de Cultură Arad.

„După cum menționam și în edițiile anterioare, scopul acestui eveniment este de a reuni iubitorii de baschet , dar și de sport în general, de a atrage și motiva locuitorii din Arad, în adoptarea unui stil de viață sănătos prin practicarea sportului cu regularitate, precum și implicarea stakeholderilor locali în dezvoltarea comunității locale”, afirmă organizatorii.

La competiție vor participa 21 de echipe, atât masculin, cât și feminin, din Arad, Timișoara, Oradea, dar și din București. Pe lângă competiția în sine, în pauzele dintre meciuri vor avea loc diverse evenimente conexe: Meciuri amicale/demonstrative cu echipe formate din juniori de la cluburi de baschet din Arad și diverse jocuri și concursuri interactive pentru copii, împreună cu cei de la Bimbo Party.

Evenimentul se va încheia cu festivitatea de premiere, unde câștigătorii vor fi premiați cu medalii, cupe, diplome, tricouri și alte premii supriză oferite de sponsori.

Parteneri ai evenimentului sunt: Foto-Video Ciprian Petcut, ABLA și AJBA, iar

Sponsorii: West Media Group, BG Developent, Selgros, Hervis și ICIRUAL.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.