Arădenii, invitaţi la INAUGURAREA stadionului UTA! „Veniți în alb-roșu, cu fularul sau cu steagul și cu chef de cântat!”

Arădenii, invitaţi la INAUGURAREA stadionului UTA! „Veniți în alb-roșu, cu fularul sau cu steagul și cu chef de cântat!”

Arădenii sunt invitaţi, cu mic, cu mare la inaugurarea stadionului „Francisc Neuman”, unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale deceniului în Arad.

Invitaţia a fost lansată de ultraşii arădeni, care doresc astfel să sublinieze faptul că lucrările la noua arenă a „Bătrânei Doamne” nu vor fi gata nici la termenul din 21 mai 2018, deşi acesta a fost devansat doi ani la rând!

Aşadar, utiştii sunt aşteptaţi marţi, în 22 mai, de la ora 19, în faţa stadionului, să taie panglica obiectivului.

„Transformarea stadionului Francisc von Neuman într-o arenă modernă a început în vara anului 2014, atunci când buldozerele au dărâmat tribunele vechi. Lucrările au demarat după aproape un an. De atunci, termenul de finalizare a construcției s-a tot schimbat. La început, promisiunea era că ne vom putea bucura de noua noastră casă în 2016, apoi s-a vorbit de 2017, iar ulterior, înainte să expire acest termen, a mai fost adăugat un an de prelungire.

Timpul a trecut și iată că am ajuns aproape de data de terminare a construcției! Conform panoului de la șantier, dar și a zecilor de comunicate emise pe această temă, modernizarea templului fotbalului arădean va lua sfârșit la data de 21 mai 2018. Primăria Arad nu a anunțat nici o inaugurare oficială, clubul UTA nu a primit nici o veste despre mutarea pe noul stadion, dar noi, suporterii, vrem să dăm tonul la petrecere. Vă invităm, așadar, alături de noi, la inaugurarea arenei Francisc von Neuman, unul din cele mai așteptate evenimente din orașul Arad în acest deceniu. Ne vom întâlni în fața stadionului marți, 22 mai, de la ora 19:00.

Dorim să îi revedem împreună, acasă, pe toți cei care iubesc UTA de la cei mai tineri la cei mai în vârstă. Veniți în alb-roșu, cu fularul sau cu steagul și cu chef de cântat! Vom tăia împreuna panglica la intrare!”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.

De remarcat, că administraţia Falcă a distrus aproape toate stadioanele din Arad, nefiind în stare să construiască altele până acum. Nici măcar arena „Motorul”, din Aradul Nou, nu a fost finalizată pentru că Primăria Municipiului nu a efectuat la timp partea sa de lucrări. La fel cum, de altfel, se întâmplă şi în cazul stadionului „Francisc Neuman”, unde amplasamentul nu poate fi predat Companiei Naţionale de Investiţii pentru că, din nou, Primăria Municipiului nu a fost în stare să finalizeze – nici măcar la al treilea termen – partea sa de lucrări…

Foto: Facebook

  1. […] Arădenii, invitaţi la INAUGURAREA stadionului UTA! „Veniți în alb-roșu, cu fularul sau cu ste… […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.