Arădenii nu mai sunt în siguranță! A fost interpelat Ministerul Afacerilor Interne pentru măsuri urgente

Arădenii nu mai sunt în siguranță! A fost interpelat Ministerul Afacerilor Interne pentru măsuri urgente

Sergiu Cosmin Vlad, deputat al USR Arad, a interpelat Ministerul Afacerilor Interne în legătură cu măsurile concrete pe care le va lua în municipiul și județul Arad, pentru a oferi siguranță cetățenilor și în speciale celor mici.

România a ajuns la momentul în care statul își pierde tot mai mult din capacitatea de a oferi serviciile care constituie rațiunea sa de a fi. De la sănătate la educație, de la drumuri la siguranță publică, zecile de ani de politizare, de amatorism și ineficiență, au condus la adevărate tragedii, spun cei de la USR Arad.

Eliberarea a aproape 20 de mii de infractori în baza legii recursului compensatoriu, alături de atacurile PSD la adresa justiției, dublate de angajări pe criterii politice, de școli de pregătire a cadrelor unde plagiatul este la ordinea zilei, sunt principalele cauze pentru situația actuală. România parcurge o spirală amețitoare de evenimente tragice, care au drept victime cetățenii cei mai expuși: copiii și adolescenții. Începând cu decesele tragice de la maternitatea Giulești, cu cazul Colectiv, cu copiii înecați în fose septice din școli și până la recentele cazuri din Caracal și Dâmbovița, toate sunt inacceptabile și dureros de reale în același timp. Ca deputat, am solicitat Ministerului Afacerilor Interne măsuri imediate pentru descurajarea infracționalității, pentru creșterea siguranței. Ca tată, nu pot asista indiferent și nu pot accepta ca teama să ne țină cu sufletul la gură de fiecare dată când copiii noștri sunt singuri pe stradă. Pe termen lung, avem nevoie de un restart al întregii administrații, care trebuie să înceapă cu înlocuirea clasei politice. Cei preocupați de propriul buzunar trebuie să plece. România funcționează mulțumită celor onești, care muncesc și plătesc taxe. Aceștia trebuie să iasă în față, să administreze statul, declară Sergiu Cosmin Vlad, deputat al USR.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.