Arădenii pasionați de ciclism, invitați să-și depășească limitele la RandoROM Arad 2019 – 1000 km

Arădenii pasionați de ciclism, invitați să-și depășească limitele la RandoROM Arad 2019 – 1000 km

Arădenii care iubesc ciclismul și vor să-și testeze limitele sunt invitați să participe la tura de 1000 de kilometri din cadrul evenimentului RandoROM Arad 2019.

Sâmbătă, 15 iunie, va avea loc tura pentru obţinerea brevetului de 1000 de km, din calendarul Randonneurs România 2019 cu start din Arad, organizat de către Asociația Bicicliștii Amatori Arad.

Locul de întâlnire este Parcul Natural Lunca Mureşului – Centrul de vizitare Ceala, începând cu ora 06:30.
START interval 07:00-08:00
Timpul limită pentru parcurgerea distanţei (997km) este 75 de ore.

La plecare, fiecare participant va primi o foaie de parcurs şi un brevet-card care trebuie ștampilat/bifat la fiecare punct de control. Pe lângă ștampilă, va fi trecută și ora trecerii prin punctul respectiv. Pentru a participa la un brevet, ciclistul trebuie să completeze un formular de înscriere, declarația pe proprie răspundere și să plătească o taxă de participare stabilită de organizatorul eveimentului. Taxa de participare pentru RandoROM Arad BREVET 1000 km este 100 RON și se achită la start.

Nu se va asigura niciun fel de asistență tehnică pe traseu, astfel că participanții vor avea întreaga responsabilitate pentru parcurgerea traseului în siguranță și înregistrarea timpilor. Fiecare participant trebuie să se descurce pe cont propriu, drept urmare nu sunt acceptate mașini însoțitoare. Acestea sunt permise doar la punctele de control/hidratare. În cazul în care un participant prezintă probleme tehnice și nu mai poate continua tura, organizatorul îi va oferi asistență tehnică, care la această tură va fi contracost, constând în contravaloarea combustibilului necesar deplasării, spun organizatorii.

„Casca este obligatorie, iar în caz de condiții de vizibilitate redusă, să aveţi faruri, stop şi să purtaţi vestă reflectorizantă! Se recomandă să aveţi GPS, întrucât pe foaie de parcurs, pe care o veţi primi la start, nu vor fi trecute toate intersecţiile, indicatoarele, pozele cu direcţii, etc. În timpul turei, participanții trebuie să respecte prevederile Codului Rutier din România, Serbia şi Ungaria, aflat în vigoare, fiecare fiind răspunzător pentru orice încălcare a prevederior acestuia, riscând totodată descalificarea”, spun reprezentanții Randorom Arad.

Toți concurenții, care termină tura în timpul limită impus, vor primi diplome de participare.

La finalul evenimentului participanţii care obţin brevetul terminând cursa în timpul limită precizat, pot comanda contracost (30 de lei, include și taxa de expediere din Franța) medalia de randonneur pentru brevetul respectiv.

RandoROM Arad BRM 1000 este organizat de Asociaţia Bicicliștii Amatori și se desfășoară sub http://www.randonneurs-romania.ro/regulament/egida Randonneurs România, fiind parte a suitei de evenimente organizate sub licenţa Audax Club Parisien din Franţa.

Mai multe informații se găsesc pe site: http://www.randonneurs-romania.ro/regulament/  și pe pagina de facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/events/2652033711690692/

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.