Arădenii spun un NU HOTĂRÂT DESFIINŢĂRII Parcului Eminescu (GALERIE FOTO)

Arădenii spun un NU HOTĂRÂT DESFIINŢĂRII Parcului Eminescu (GALERIE FOTO)

În pofida ploii reci şi a vântului, arădenii au ieşit sâmbătă în Parcul Eminescu pentru a protesta împotriva intenţiilor primarului Gheorghe Falcă de a construi o parcare în locul spaţiului verde.

Arădenii de toate vârstele şi categoriile sociale au răspuns apelului lansat de societatea civilă şi au venit să-şi strige indignarea la Crucea Martirilor situată în mijlocul parcului.

Au fost prezenţi elevi, studenţi, revoluţionari, avocaţi, ingineri etc., care au cerut la unison municipalităţii să renunţe la intenţiile de construire a parcării.

Personalităţi ale urbei, în frunte cu fostul primar Cristian Moisescu, scriitorul Gheorghe Schwartz sau alpinistul Zsolt Torok s-au alăturat protestatarilor, în încercarea de a-i demonstra primarului că greşeşte şi că nu poate dispune după bunul plac de un oraş care l-a ales primar pentru a-i reprezenta interesele, nu pentru a i le leza!

La miting au participat şi reprezentanţi ai opoziţiei politice din Arad, ai unor culte neoprotestante, dar şi suporteri ai UTA-ei.

De remarcat, că numai timpul nefavorabil, caracterizat de o ploaie rece şi deasă, nu a scos mai mulţi arădeni din case. Protestatarii au anunţat însă că nu se vor opri aici, urmând să-şi intensifice acţiunile dacă municipalitatea nu va renunţa la intenţia de a distruge încă un spaţiu verde din Arad.

  1. 30 de oameni, e na mare lucru, nu îi bagă nimeni în seamă. Puterea civilă vine din alegeri sau referendum, dacă chiar vreţi rezultate

    Raspunde
  2. au fost vreo 300 de oameni in total dar daca nu ploua probabil ca erau 500 sau 1000. e un inceput. chiar si doi oameni daca erau tot era cu unul in plus fata de cel care doreste distrugerea parcului: Gh. Falca. deci acesta ar face bine sa asculte de majoritate. nu de majoritatea consilierilor sai (sclavi) ci de majoritatea strazii. a Aradului care se desteapta!

    Raspunde
  3. daca era ceva concert, carnati si bere..cu siguranta erau mii de tampiti

    Raspunde
  4. falca ,acest descreierat ,trebuie oprit , el si cu toata clica lui care il sustine trebuie sa dispara urgent din peisaj , cea ce face este intolerabil si inacceptabil ,daca nu ne trezim urgent din aceasta letargie si il lasam sa-si faca damblaua incontinuoare va distruge tot ce se mai poate distruge in acest oras

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.