Centrul Municipal de Cultură, cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad, îi invită pe arădeni la picnic.
Duminică, 21 iunie, în Parcul Aventura Voinicilor, de la ora 17, cei dorinici de relaxare în aer liber sunt așteptați la „Picnicul copilăriei”, ediţia a II-a, alături de familie şi prieteni. Va fi premiat cel mai frumos coş de picnic (acesta poate conţine fructe, prăjitură, legume, dulciuri, răcoritoare şi altele, care pot fi consumate în parc după concurs). Nu uitați de pătură, perniţă sau alte accesorii pe care le puteţi utiliza pentru a avea picnicul perfect.
Sunt pregătite jocuri şi concursuri la care sunt aşteptaţi să participe cei mici împreună cu părinţi, bunici şi prieteni.
Picnicul copilăriei face parte din evenimentele organizate în cadrul proiectului Farmecul copilăriei – Arădenii Retrăiesc Amintiri Duminica, finanţat de Primăria Arad prin Centrul Cultural Municipal Arad, desfăşurat în fiecare duminică în Parcul Aventura Voinicilor.
Lasă un comentariu