GALERIE FOTO/ Preselecţia pentru Miss Arad 2015

GALERIE FOTO/ Preselecţia pentru Miss Arad 2015

La Hotel Central Best Western a avut loc, vineri seara, preselecţia concursului judeţean de frumuseţe Miss Arad 2015.

Frumoasele care au trecut de aceasta etapă (vom reveni cu amănunte) şi s-au calificat în finală vor participa la o serie de evenimente, dintre care amintim „Cantonamentul Frumuseţii” şi „şedinţa foto oficială”, dar vor beneficia şi de programe şi servicii menite să le mărească capitalul de frumuseţe la cote maxime, prin accesul la cele mai apreciate facilităţi din domeniu. În acest scop, până la Marea Finală, fetele vor întâlni şi vor colabora cu adevăraţi profesionişti în materie de frumuseţe din Arad.

De remarcat, că organizatorii au gândit şi un program special pentru fetele care susţin în acest an examenul de Bacalaureat: „Dacă trec de preselecţie, acestea vor fi scutite de activităţile specifice de pregătire până după terminarea ultimei probe a examenului”, a declarat Adela Răuţ, preşedintele Angels Organization, asociaţia care organizează, anual, concursul „Miss Arad”.

Marea Finală a concursului Miss Arad 2015 va avea loc la finalul lunii iulie.

Foto: Alex Băltean

Loading...
  1. fata blonda cu pantalonii albi e de departe cel mai valoros exemplar

    Raspunde
  2. Iar cauta smcherii din PSD(capitala) fufe pentru chefuri. Parca anii trecuti fete de la Miss Arad erau chemate in dosarul prostitutiei de lux . Tara, tara vrem ostasi! Iarasi? Atentie parinti, ‘fetele sunt momite la Bucuresti, cu premii deosebite’, concursuri smechere, ‘cariera de model’ si cand colo, surpriza.. Fara castinguri si contracte afara, doar nenorocite de chefuri si orgii pesediste. Cateva randuri sunt reproduse din referatele procurorilor, publicat in presa dupa unul din scandalurile trecute.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.