Aradul a găzduit conferința internațională „Global CyberSecurity Summit 2022”

Aradul a găzduit conferința internațională „Global CyberSecurity Summit 2022”

La finalul săptămânii trecute, la Arad, a avut loc conferința internațională „Global CyberSecurity Summit 2022”, un eveniment organizat de Asociația EU-LEX, în parteneriat cu Universitatea „Aurel Vlaicu” (UAV) Arad și cu susținerea Consiliului Județean Arad.

Evenimentul s-a bucurat de participarea rectorului UAV, Ramona Lile, a vicepreședintelui CJA, Răzvan Cadar, a specialiștilor de top din cadrul D.C. Cyber Task Force (DC2TF) of the Romanian-American Chamber of Commerce in Washington, D.C, a cadrelor didactice universitare și reprezentanților  mediului de afaceri din domeniul CyberSecurity, reprezentanți ai mediului de afaceri, practicieni din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și al Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – ICI București.

„Astăzi, mai mult decât oricând, suntem expuși atacurilor cibernetice. Avem deja o viață digitală care trebuie protejată. Și zidul nostru de protecție este această securitate cibernetică. Ne bucurăm că Aradul este gazda acestui eveniment menit să conștientizeze opinia publică privind riscul atacurilor cibernetice, un eveniment la care au participat specialiști de top ce au atras atenția asupra importanței siguranței în spațiul digital”, a punctat rectorul UAV, Ramona Lile.

„În contextul în care provocările din arealul cibernetic evoluează într-un ritm alert unde comportamentul uman reprezintă un rol fundamental pentru siguranța în mediul cibernetic, Global CyberSecurity Summit 2022 s-a concentrat în mod deosebit pe creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor din România și a dezvoltării culturii de securitate cibernetică, în contextul de securitate cibernetică European și internațional”, a punctat organizatorul evenimentului, drd. Constantin-Marius Arădan.

Înregistrarea conferinței va fi disponibilă pe site-ul: cybersummit.ro.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.