Aradul are nevoie de o altă administraţie. „Cât de mult să rămânem în urma vecinilor din Oradea și Timișoara?”

Aradul are nevoie de o altă administraţie. „Cât de mult să rămânem în urma vecinilor din Oradea și Timișoara?”

Modelul de implementare al noului sistem integrat de colectare a deșeurilor este definitoriu pentru actul de administrare a municipiului și județului Arad, se arată într-un comunicat de presă al USR. „Atunci când orașul devine un recordman al eșecurilor, al întârzierilor, al scuzelor și al disconfortului, unica soluție este înlocuirea echipei de conducere”, se aratăîn comunicat.

„În cei 14 ani de activitate prestată de actuala administrație, Aradul a înregistrat întârzieri evidente în raport cu vecinii, orașe față de care ne raportam altădată cu superioritate. Decalajele acumulate se reflectă în degradarea constantă a calității serviciilor publice și a aspectului urban, precum și a perspectivelor economice și sociale ale locuitorilor. Orașul acoperit de gunoaie reprezintă numai o fațetă a unei perspective pesimiste, a unui comunități conduse spre eșec de o echipă care, în ceva mai mult de o decadă, a păgubit Aradul de un ștrand faimos, de o echipă de fotbal cu tradiție, de multe alte lucruri care ne-au adus bucuria de a locui aici”, se mai precizează în comunicat.

Vedem astăzi în ADI Deșeuri un model care dintotdeauna a funcționat defectuos și cu mari întârzieri. Au trecut 10 ani de la lansare și până la intrarea în pâine a operatorului de salubritate, iar la final, acesta s-a dovedit incapabil să presteze. Orașul este inundat de gunoaie, în timp ce autoritățile sunt absente. Devine esențială întrebarea dacă își mai poate permite Aradul o conducere care ne-a obișnuit cu eșecul, cu întârzierile, cu lucrul de mântuială? Ce fel de administrator este acela care lasă orașul îngropat în gunoaie doi ani la rând? Sau iarna, sub zăpadă? Cât de mult să rămânem în urma vecinilor din Oradea și Timișoara? Câți ani de muncă serioasă vor trebui să depună cei care vor urma, pentru a reda orașului poziția pe care o merită?”, a declarat deputatul Sergiu Vlad.

  1. daca pleaca adrian tolea din functia de director ADI deseuri problema se rezolva ,totul depinde de d-nul FALCA.UN VECHI LIBERAL SUNT.Faceti ceva d-le FALCA,ALTFEL AVETI NUMAI DE PIERDUT .

    Raspunde
  2. Am ramas si in urma altor orase mai mici decat Aradul; Alba Iulia, Sibiu sau Targu Mures. Diferentele pot fi constatate cu ochiul liber. Nu suntem capabili nici sa intretinem ce ne-au lasat generatiile anterioare; de dezvoltare nici nu poate fi vorba. Exista doar in imaginatia unora. Trist de tot!

    Raspunde
  3. Rusine Falca si PDL si PNL si UDMR!!!!!

    Raspunde
  4. Florea Virgil 3 mai, 2018, 4:38 pm

    Nici pe departe problema nu este uns competițională, așa cum este sugerat. Mie îmi pasă foarte puțin, spre deloc, de faptul că în alte orașe lucrurile merg bine sau mai bine decât în orașul în care eu trăiesc. Vreau în schimb, ca acolo unde eu plătesc taxe să fiu corect reprezentat. Din păcate cu actuala lege a administrației publice locale este aproape imposibil să nu apară ticăloși în actul de administrare.

    Raspunde
  5. in fata primariei e curat
    de cateva zile s-au plantat panselute noi
    iar maine in parcul Eminescu
    incepe festivalul berii
    asa ca viata este frumoasa !
    daca e vazuta din balconul primariei !

    Raspunde
  6. In continuare asteptam acea mult clamata regenerare urbana mai ales in Micalaca ,zona strazilor Caius Lepa ,Imasului,Abrud unde din cauza lipsei locurilor de parcare masinile ocupa toata strada , in spatele multor blocuri cand ploua e noroi ….etc…

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.