* Centenarul Marii Uniri, în dezbatere publică organizată de Departamentul CENTENAR şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad
Departamentul CENTENAR din cadrul Guvernului României şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad au organizat, în data de 2 martie 2017, în Sala de Conferinţe din cadrul Campusului Universitar „Vasile Goldiş”, dezbaterea „ROMÂNIA CENTENARĂ”. Primele manifestări au avut loc la Universitatea „Ovidius”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Universitatea „1 Decembrie 1918” şi Universitatea „Lucian Blaga”.
La eveniment au participat: Cristian Ioan Videscu, secretar de stat la Departamentul CENTENAR din cadrul Guvernului României, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, IPS Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, Cosmin Pribac, prefectul județului Arad, primarul municipiului Arad – Gheorghe Falcă, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii, Florentina Horgea, subprefect, deputatul Glad Varga, conducători ai structurilor județene din cadrul M.A.I. și M.A.P.N., reprezentanţi ai Departamentului CENTENAR, cadre didactice, reprezentanţi ai minorităților naționale şi ai cultelor, istorici, membri ai societăţii civice şi asociații de revoluționari, cadre didactice, studenţi, masteranzi şi absolvenţi (ALUMNI) ai UVVG. Dezbaterea a fost moderată de prof. univ. dr. Marius Ioan Grec, directorul Complexului Universitar de Studii Multiculturale şi Patrimoniale, din cadrul UVVG.
În deschiderea manifestării, s-au depus jerbe de flori la busturile Corifeilor Marii Uniri – Vasile Goldiş, Ioan Suciu şi Ştefan Cicio Pop, aflate pe AleeaPersonalităţilor din cadrul Campusului Universitar „Vasile Goldiş”, după care s-a vizitat o inedită expoziţie de fotografie din epoca Marilor Corifei realizată de maestrul Virgiliu Jireghie, precum şi o expoziţie având ca subiect: „Portrete ale Marelui Război”, prezentată de membrii Departamentului Centenar.
În cadrul dezbaterilor a fost lansat şi primul număr al ziarului ROMÂNUL, tipărit după aproape 100 de ani, în serie nouă, editat de această dată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, în parteneriat cu editura CONCORDIA, a cărei fondator a fost Vasile Goldiş. În acest sens, deputatul Glad Varga a solicitat şi primit mai multe exemplare din ziarul ROMÂNUL pentru a le înmâna personal deputaţilor şi senatorilor din Parlamentul României, cu scopul de a cunoaşte mai bine contribuţia arădenilor la Marea Unire, având în vedere faptul că Legea Centenarul Marii Uniri de la 1918 a fost dezbătută săptămâna trecută în Parlamentul României.
Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a evocat importanţa actului Unirii şi a Corifeilor Marii Uniri – Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop şi Ioan Suciu: „Universitatea noastră s-a născut pornind de la ideile lui Vasile Goldiş, care visa la o Universitate, pentru a da posibilitatea tinerilor din Ardeal şi Banat să îşi implinească destinul. Cercetatorii Universităţii noastre au redactat şi publicat numeroase volume de specialitate, au organizat zeci de simpozioane, conferinţe şi alte manifestari ştiinţifice şi acţiuni de popularizare a spiritului de unitate care a generat Marea Unire”.
Arhiepiscopul Timotei Seviciu a subliniat rolul Bisericii Ortodoxe în actul Marii Uniri şi al lui Vasile Goldiş, patronul spiritual al Universităţii, care îi poartă numele, iar secretarul de stat Cristian Ioan Videscu a subliniat că dezbaterile sunt întâlniri de lucru concrete care să genereze idei, soluții și proiecte pentru anul viitor, dar și pentru acest an, premergător Centenarului Marii Uniri.
„Sub coordonarea colegilor de la Departamentul Centenar al Guvernului, avem posibilitatea să propunem proiecte și manifestări, care se vor înscrie în programul național de aniversare a Centenarului Marii Uniri. Felicit conducerea Universității de Vest «Vasile Goldiș» pentru organizarea acestei dezbateri”, a precizat Cosmin Pribac, prefectul județului Arad.
Gheorghe Falcă, primarul Aradului, a subliniat respectul care trebuie adus față de armată, biserică, învățământ şi comunitățile locale, care au fost active în acei ani, precum și respectul față de politicienii care au avut țeluri mari și, împreună cu națiunea, le-au îndeplinit. „Noi, la Arad, am creat un comitet exact în ideea de a propune moduri de manifestare pentru anul 2017 și 2018. Aradul este orașul unde s-a gândit Marea Adunare de la Alba Iulia. Evident, la Alba Iulia s-a înfăptuit și s-a transmis gândul românilor, iar la București s-a consfințit Unirea, dar Aradul este de fapt sufletul. De aceea, dorim ca manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri se înceapă cu Aradul”.
„Am continuat dezbaterile din seria România Centenară, la Universitatea de Vest «Vasile Goldiș» din Arad, care și-a propus să reunească idei, proiecte și propuneri pentru manifestări în vederea aniversării Centenarului Marii Uniri. A fost o dezbatere reușită și doresc să mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în organizarea ei, dar şi participanţilor pentru pragmatism şi buna credință. Împreună, lăsând la o parte orgoliile și interesele politice, sau alt gen de preocupări, Centenarul Unirii reprezintă un ţel comun al tuturor românilor și în special al arădenilor, care au avut un rol important în actul Unirii. Acest rol trebuie cunoscut și recunoscut la nivel național şi îmi asum angajamentul că Aradul va avea rolul său în acest efort colectiv de marcare a Centenarului Marii Uniri”, a declarat Cristian Ioan Videscu, secretar de Stat, Departamentul CENTENAR, la încheierea dezbaterilor.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG, a precizat că evenimentul, desfăşurat sub auspiciile Departamentului Centenar al Guvernului, a pus în dezbatere măsurile şi proiectele care se vor realiza în vederea sărbătorii Centenarului Marii Uniri. „Aradul a fost prima capitală a României întregite, fiindcă Consiliul Național Român s-a mutat de la Budapesta la Arad, devenind primul Guvern al Marii Uniri. Aici, prin declaraţiile care s-au realizat de către Consiliul Naţional Român, s-a plămădit ideea Marii Uniri, iar Vasile Goldiş a îndemnat populația să se îndrepte spre Alba Iulia, fiindcă acolo a încercat Mihai Viteazul să realizeze prima Unire. Ne dorim aplasarea Monumentul Marii Uniri şi Muzeul Memorial „Vasile Goldiş”, din Palatul Românul, să devină un muzeu naţional. Am editat din nou ziarul ROMÂNUL, pe care l-am redat arădenilor şi întregii ţări pentru că a fost organul ideologic care a promovat cel mai important act istoric, din istoria postmodernă a României realizat la Arad, Alba Iulia și București, capital pentru evoluţia națiunii române”, a precizat rectorul fondator al Universităţii de Vest Vasile Goldiş, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Asociaţiei pentru ridicarea Monumentului Marii Uniri la Arad.
Daniel Albu
Lasă un comentariu