Aradul este un oraş verde! Vezi cât spaţiu verde are pe cap de locuitor

Aradul este un oraş verde! Vezi cât spaţiu verde are pe cap de locuitor

Municipiul Arad va candida la titlul de Capitală Verde a Europei în 2018, iar cu această ocazie Primăria a făcut un prim pas pentru a îndeplini cele 12 condiţii cerute.

În cadrul unei conferinţe de presă, primarul Gheorghe Falcă a prezentat un raport din „Registrul local al spaţiilor vezi din Arad” care ne arată exact cum stăm în ceea ce priveşte spaţiile verzi din oraşul nostru.

Cifrele sunt surprinzătare, chiar incredibile. Potrivit specialiştilor, în Arad există 85,71 metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor, ceea ce înseamnă până la de trei ori peste media europeană! Iar conform raportului, suprafaţa pădurii Ceala nu intră în aceste calcule, în schimb s-au socotit şi spaţiile verzi din cimitire şi din grădinile private ale cetăţenilor.

De asemenea, Aradul are un număr de 129.297 de arbori, adică 0,7 arbori pe locuitor, din 219 de specii. Cu toate că aceste date par veşti bune, majoritatea arborilor, 35.000, sunt pruni şi se află în grădinile arădenilor.

Chiar dacă acest raport ne demonstrează că situaţia spaţiilor verzi din Arad nu este un motiv de îngrijorare, totuşi primarul a ţinut să evidenţieze faptul că trebuie să ne axăm şi pe calitatea acestora nu doar pe cantitate, făcând apel tuturor arădenilor privind întreţinerea spaţiilor verzi din faţa blocurilor sau a caselor unde locuiesc.

  1. Voi sunteti prosti? Cum sa fie atatia metri patrati?? Falca minte cum respira, extraordinar!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.