Aradul, gazdă a Conferinţei Naţionale a Ligii Asociaţiilor de Proprietari din România

Aradul, gazdă a Conferinţei Naţionale a Ligii Asociaţiilor de Proprietari din România

Sub deviza „Asociaţiile de proprietari – prezent şi perspective”, la Arad se va desfăşura, în data de 9 octombrie, Conferinţa Naţională a Ligii Asociaţiilor de Proprietari din România, HABITAT, informează Dorina Lupşe, preşedintele ULAL Arad.

În cadrul conferinţei vor fi abordate următoarele subiecte:

– Modificarea şi completarea legislaţiei privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari;

– Modificarea şi completarea legislaţiei privind serviciile comunitare de utilităţi publice;

– Starea serviciului public de alimentare cu energie termică;

– Modificarea şi completarea legislaţiei privind asigurarea obligatorie a locuinţelor;

– Modificarea şi completarea legislaţiei privind creşterea eficienţei energetice a clădirilor de locuit;

– Adoptarea unei noi scheme de susţinere mai eficientă a consumatorilor vulnerabili;

– Dreptul la locuinţă – locuire decentă.

La conferinţă vor participa reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din ţară, reprezentanţi ai prim-ministrului, ai Ministerului Dezvoltării, ai Ministerului Administraţiei, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare a Serviciilor Comunitare de Utilităţi Publice, specialişti şi experţi în domeniile puse în discuţie.

Vor participa, de asemenea, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din Arad, ai furnizorilor de utilităţi din municipiu şi judeţ, parlamentari de Arad, mass-media şi reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.