Aradul găzduiește Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru elevii din clasele cu predare în limbile minorităților

Aradul găzduiește Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru elevii din clasele cu predare în limbile minorităților

Aradul găzduiește Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru elevii din clasele cu predare în limbile minorităților.

În perioada 11 – 14 aprilie, sub egida Ministerului Educației și a Inspectoratului Școlar Județean Arad, se desfășoară la Arad Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru școlile/secțiile cu predare în limbile minorităților și pentru românii din diaspora (clasele a V-a-a XII-a).

Această competiție reunește un număr considerabil de participanți – peste 250 de elevi și aproape 100 de cadre didactice din 19 județe. Aradul devine astfel locul de întâlnire al celor mai talentați tineri din țară, iubitori ai limbii și literaturii române, care vin să-și demonstreze competențele și creativitatea, atât în cadrul unei probe scrise, cât și al unei probe orale.

Deschiderea festivă a avut loc în data de 11 aprilie, în Aula „Magna Universitaria”, din Campusul Universitar „Vasile Goldiş”. Probele olimpiadei se vor desfășura la centrul de concurs organizat la Colegiul „Csiky Gergely” Arad. De-a lungul acestor zile petrecute în Arad, elevii participanți vor fi implicați și în alte activități atractive: ateliere, vizite, turul orașului.

De buna desfășurare a olimpiadei s-au preocupat Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” Arad, Liceul Teoretic „Jozef Gregor Tajovsky” Nădlac, profesori și elevi voluntari, precum și numeroși sponsori.

Festivitatea de premiere va avea loc în data de 14 aprilie, de la ora 9.30, în Aula Magna a Universității „Aurel Vlaicu” Arad.

Olimpiada Națională de  Limba și Literatura Română pentru școlile/secțiile cu predare în limbile minorităților și pentru românii din diaspora stă sub semnul excelenței, al promovării actului de cultură în contextul diversității lingvistice.

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.