Aradul va fi promovat în China prin intermediul a 100 de exemplare din cartea „Cultura și Civilizația Chineză. Dialoguri Interculturale Româno – Chineze”, care urmează să vadă lumina tiparului la Editura Casa Româno – Chineză din Arad.
Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă de prof. dr. Lizica Mihuț, președintele filialei arădene a Casei Româno – Chineze. „100 de exemplare din carte vor merge în China, prin intermediul Ambasadei Chinei la București, pentru promovarea Aradului”, a spus Lizica Mihuț.
Președintele Casei Româno – Chineze a mai precizat că editura intenționează să publice și Monografia Județului Arad în limbile română, chineză și engleză, deziderat care are nevoie de sprijinul Consiliului Județean Arad.
În ceea ce privește „Cultura și Civilizația Chineză. Dialoguri Interculturale Româno – Chineze”, Ioan Matiuț, directorul Editura Casa Româno – Chineză din Arad, a precizat că este o carte complexă care va vedea lumina tiparului în luna mai.
În cadrul conferinței de presă, la care au participat și Viorica Popescu, avocat, și Ramona Pencea, psiholog, din partea asociației Con Brio, s-a evocat buna colaborare dintre respectiva asociație și Casa Româno – Chineză. Colaborare care va continua, desigur, și pe parcursul acestui an, dar nu numai.
În final prof. dr. Lizica Mihuț a salutat interesul din ce în ce mai mare pe care școlile și chiar grădinițele din Arad îl manifestă față de China, în special în cadrul evenimentului „Școala Altfel”. O întâlnire între reprezentanții Casei Româno – Chineze și cei mici va avea loc luni, la grădinița Guliver, când vor avea loc prezentări de imagini din China și un dialog ce se anună interesant.
Lasă un comentariu