Aradul, reprezentat la Festivalul Internaţional de Marionete de la Izmir

Aradul, reprezentat la Festivalul Internaţional de Marionete de la Izmir

Asociaţia „Gepetto” din Arad a fost prezentă, în perioada 12 – 18martie, la Festivalul International de Marionete, care s-a desfăşurat la Izmir (Turcia). Trupa de marionete din Arad a prezentat, în cadrul festivalului, patru spectacole cu piesa ”Tovarășul de drum” după Hans Christian Andersen, realizat în 3 D, tehnică ce s-a folosit în premieră mondială la Arad. Prezența trupei arădene la acest eveniment a fost susținută de Institutul Cultural Român din Istanbul şi Centrul Municipal de Cultură Arad. „Izmir International Puppet Days”, aflat la cea de-a IX-a ediţie, este unul din cele mai apreciate şi bine cotate festivaluri de profil din lume, iar la ediţia din acest an au participat 40 de trupe de teatru de păpuși, care au susţinut spectacole în 27 de locații începând din 5 martie până în 22 martie .

„Prestaţia trupei arădene s-a bucurat de un public numeros, care a apreciat în mod deosebit combinarea filmului 3D cu teatrul de marionete. A fost un spectacol extraordinar susţinut de Teatrul „Gepetto” – Arad, care este de altfel, singurul grup ce prezintă acest tip de spectacole, cu marionete”, declară Daniela Pădurean Andreica, directorul executiv al Centrului Municipal de Cultură Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.