Corina Crişan, consilier judeţean, şi Consuela Pop, Sef Serviciu Cooperare Instituţională şi Relaţii Externe, au reprezentat Consiliul Judeţean Arad la cea de-a 13-a Conferinţă a regiunilor şi oraşelor europene. Evenimentul, desfăşurat în perioada 24-26 septembrie la Salzburg (Austria), sub înaltul patronaj al domnului Alexander van der Bellen, Preşedintele Republicii Austria, a avut ca temă principală „Generaţiile următoare – Regiuni şi oraşe atrăgătoare pentru generaţia viitoare”. Un aspect important l-a constituit prezenţa domnului Johannes Hahn, Comisar European pentru Politica europeană de vecinătate şi negocieri pentru extindere, precum şi cea a unor miniştri şi membri ai Parlamentului European.
Delegaţia arădeană a avut o întâlnire bilaterală cu Dr.Schausberger, Preşedintele Institutului Regiunilor Europei, raportor la Comitetul Regiunilor şi fost Preşedinte al Landului Salzburg, figură marcantă a politicii europene. „Am propus organizarea la Arad a unui seminar pe tema turismului, cu accent pe componenta Via Habsburg şi organizarea unor circuite pentru turişti austrieci interesaţi de istoria şi valorile comune, dar și stagiaturi pentru tineri la sediul IRE, din Salzburg”, a declarat Corina Crișan.
Conferinţa a reunit aproximativ 300 de reprezentanţi din mediul politic, administrativ, privat şi academic. A abordat teme de actualitate pentru regiunile şi oraşele europene, în ceea ce priveşte strategiile şi provocările pentru politica şi afacerile viitoare. A fost pusă în discuție generaţia viitoare de noi State Membre ale UE. Scopul politicii de extindere a Uniunii Europene este acela de a unifica ţările europene intr-o viziune comună economică şi politică.
Cele trei paneluri de discuţie au avut următoarele teme:
-Cum putem menţine atractive pentru generaţia următoare zonele rurale, datorită faptului că ne confruntăm cu o depopulare la nivel rural şi cu migrarea tineretului către zonele mari, urbane;
-Următoarea generaţie a energiilor regenerabile, care joacă un rol important în reducerea emisiilor de gaze şi a altor forme de poluarea a aerului, iar UE este un lider mondial în ceea ce priveşte energiile regenerabile;
-Conceptul de afaceri „start-up”, localizate în special în mediul rural, cu scopul creării de noi locuri de muncă – viitorul tinerei generaţii. Tineri cu idei inovatoare, care ar avea nevoie de un capital imens pentru a putea răzbi, care însă printr-o strategie de marketing bine pusă la punct reuşesc să-şi implementeze cu succes viziunile. Factorii cheie sunt: accesul la internet, laboratoarele de fabricaţie (FAB LAB’s) şi spaţiile comune de muncă, aşa numitele co-working spaces.
Simpozionul „Instituţii Private de Educaţie Superioară – o şansă pentru generaţia următoare” a încheiat seria evenimentelor IRE, consolidând conexiunea directă cu tema de discuţie a primului panel. Educaţia este direct legată de migrarea populaţiei din zonele rurale către cele urbane, ştiut fiind faptul că centrele universitare importante, cu tradiţie, sunt situate în oraşe mari. Apariţia Instituţiilor Private de Educaţie Superioară a fost direct legată de cadrul istoric şi politic, în special în ţările din Centrul şi Estul Europei, iar Magna Charta Universitatum semnată la Bologna a facilitat mobilitatea studenţilor, compatibilitatea disciplinelor studiate la diferite universităţi precum şi recunoaşterea acestora.
„Conceptul de durabilitate/sustenabilitate a căpătat un plus de importanţă în ultimii ani şi necesită un angajament concret, atât la nivel regional, cât şi la nivel local. Politicile europene de vecinătate şi de extindere au legătură directă cu dezvoltarea economică durabilă din ţările vecine ale UE, cu accent pe generaţia viitoare, pe educaţie, afaceri şi energii regenerabile”, a mai precizat Corina Crişan (foto), consilier judeţean.
Lasă un comentariu