Aradul va avea cel puțin un EUROPARLAMENTAR, din 2019! Și nu este vorba de Gheorghe Falcă

Aradul va avea cel puțin un EUROPARLAMENTAR, din 2019! Și nu este vorba de Gheorghe Falcă

Vlad Botoș, președintele USR Arad, a fost ales, joi, pe locul 4 al listei cu care Uniunea Salvați România va candida la alegerile europarlamentare. Potrivit celui mai recent sondaj de opinie, USR ar putea obține la alegeri un scor care să-i permită să trimită la Bruxelles cel puțin cinci europarlamentari.

USR și-a stabilit candidații prin vot intern, la care au participat 82% dintre membri.

„USR se distinge ca singurul partid din România care și-a desemnat lista pentru Parlamentul European în mod democratic, prin votul tuturor membrilor. Vorbim de un gest normal în orice democrație, din păcate singular pe scena politică internă”, a declarat Vlad Botoș.

Acesta spune că europarlamentarii români s-au remarcat până acum mai mult negativ, prin scandaluri gafe și incapacitate profesională. „Sunt bucuros că USR dă românilor ocazia de a trimite la Strasbourg și la Bruxelles oameni calificați, integri, care le vor reprezenta corect interesele. Toți colegii mei care au candidat s-au remarcat prin cariere și pregătire de excepție, indiferent de domeniul în care activează. USR este avantajat de faptul că membrii săi nu sunt politicieni de carieră, sunt oameni implicați zi de zi în activitatea economică și socială, astfel că în mai 2019 ne vom prezenta în fața românilor cu o echipa extraordinară”, a mai declarat Botoș.

De remarcat, că USR este primul partid din România care și-a desemnat candidații la alegerile pentru Parlamentul European prin votul membrilor. Toți cei aproximativ 80 de candidați au parcurs două luni de campanie, care a fost deschisă atât membrilor cât și publicului. Au fost organizate zeci de dezbateri în filiale, au fost prezentate carierele profesionale, precum și proiectele asumate de competitori. La final, toți membrii partidului au avut posibilitatea de a vota electronic, pe parcursul a șase zile.

Un alt arădean s-ar putea afla pe o poziție eligibilă la alegerile europarlamentare. Este vorba despre Gheorghe Falcă, despre care Ludovic Orban, președintele PNL, a spus că va primi un loc eligibil pe lista cu care partidul va candida la alegerile europarlamentare. Tot Orban a spus că eligibile sunt inclusiv locurile 11 și 12 de pe listă. Asta în condițiile în care PNL este creditat cu șanse la șase, șapte europarlamentari. Rămâne de văzut, așadar, ce loc eligibil va ocupa Gheorghe Falcă pe lista respectivă.

  1. USR va bate PNL si la Arad si in toata tara. PNL este un partid corupt aflat pe tobogan ca si PSD de altfel care mai are noroc cu pomenile pe care le face. USR va deveni principala forta de centru drepta din Romania. ALDE se va alia cu PNL dar tot degeaba.

    Raspunde
  2. USR este un partid anarhist, fara doctrina, principii, care a transformat parlamentul intr-o piata! Daca nu ai cu ce te remarca este bine sa faci scandal! Vor obtine in jur de 5-6% si vor avea doar 2 europarlamentari! Sigur si traseismul este o forma de integritate!!

    Raspunde
  3. Si PSD Arad va avea candidat: Doru Caprar.

    Raspunde
  4. Sa sperăm că nu
    Mai bine falcă la Bruxelles decât usr

    Raspunde
  5. Nimic numai poate surprinde. Dacă românii au votat nu demult PPDD , de ce nu și-ar continua linia tâmpit-cretină votând un pseudo partid? Măcar că printre ei se mai găsesc și oameni de bună credință. Nu mulți

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.