În cadrul ședinței publice extraordinare a Consiliului Local Municipal care a avut loc astăzi, aleșii locali au aprobat prin vot secret proiectul de hotărâre privind constituirea Consiliului Comunitar Consultativ al Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară.
„Consiliul Comunitar Consultativ este format din membrii desemnaţi prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad, oameni de prestigiu ai comunităţii: consilier local, oameni de afaceri locali, preoţi, cadre didactice, poliţişti, reprezentanţi ai unor ONG-uri care activează în domeniul social – persoane implicate şi receptive la problematica socială”, se arată în proiectul de hotărâre.
Astfel, consilierul municipal Andreș Laura va fi reprezentantul CLM în cadrul Consiliului Comunitar Consultativ.
„Scopul Consiliului Comunitar Consultativ este de a sprijini activitatea de asistenţă socială prin creşterea calităţii vieţii în familiile aflate în stare de risc social şi excluziune socială, a copiilor privaţi de o îngrijire şi educaţie adecvată, îndeplinind următoarele funcţii: funcţia de colaborare cu autorităţile publice competente, reprezentanţii societăţii civile; funcţia de consultare pentru instituţiile publice şi private, cât şi pentru comunitate; funcţia de intervenţie primară directă, cât şi prin implicarea membrilor comunităţii”, se mai precizează în proiect.
De ajutorul acestui Consiliu vor beneficia în special copiii și familiile care au nevoie de orice fel de sprijin.
Lasă un comentariu