Cea de-a IV-a ediție a Conferinţei Medicale Palestiniano-Române va avea loc la Arad. Întâlnirea se va desfășura vineri, 29 septembrie, începând cu ora 10.00, la Hotel President Arad. „Dorim ca această manifestare să fie un prilej de a comunica propria experiență, într-o dezbatere științifică de înaltă ținută, alături de colegii noştri de la Colegiul Medicilor din România precum şi de la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Veste „Vasile Goldiș”. Încurajăm toţi participanţii să participe în mod activ la schimbul de cunoştinţe medicale şi la împărtăşirea noutăţilor din cercetare, având în vedere programul manifestării care va include, pe lângă sesiunile plenare, conferinţe şi mese rotunde focalizate pe diferite tipuri de patologii.”, precizează reprezentanții Asociației Medicilor și Farmaciștilor Palestinieni din România (AMFPR).
„Suntem bucuroşi că anul acesta, la Arad, vor fi prezente personalităţi marcante ale medicinei româneşti și nu numai. Prezenţa acestora va consolida legătura dintre Asociația Medicilor și Farmaciștilor Palestinieni din România şi centrele medicale de vârf din România”, afirmă președintele AMFPR, Nahed Saba.
Lasă un comentariu