Un bărbat dintr-o localitate arădeană a fost prins de polițiști cu două arme, peste 100.000 de țigarete și peste 2000 de rujuri, în urma unei percheziții domiciliare.
Potrivit IPJ Arad, la data de 15 ianuarie, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de lucrătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, în baza unui mandat emis de Judecătoria Lipova, au efectuat o percheziție domiciliară în localitatea Cuvin. Polițiștii au efectuat o percheziție în Cuvin, la domiciliul unui bărbat de 45 de ani, din Iași, în urma căreia au fost depistate două arme tip airsoft, 102.400 fire țigarete timbrate necorespunzator și 2.325 rujuri a căror proveniența nu a putut fi justificată. Bunurile depistate au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore pe bază de ordonanță de reținere sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, urmând ca la expirarea duratei măsurii să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă, informează IPJ Arad.
Se numesc Replici Airsoft, nu sunt arme, documentati-va inainte de a scrie tampenii. Conform legii 295/2004 sunt denumite astfel.
Replicile de airsoft sunt extrem de periculoase daca sunt folosite de redactori. Pot fi chiar denumite ~~arme~~
In goana dupa stiri senzationale, orice e posibil !!!
No, dacă miliţia o zâs că-s arme, arme-s!