Artă și meșteșuguri tradiționale, la Arad (FOTO)

Artă și meșteșuguri tradiționale, la Arad (FOTO)

La Centrul Cultural Județean Arad a avut loc vineri, 2 septembrie 2016, atelierul de creație „Artă și meșteșuguri tradiționale” dedicat copiilor și tinerilor arădeni. Invitata de onoare a manifestării a fost artista cu consacrare internaţională Virginia Linul, meșter popular din Bistrița Năsăud, doctor în etnografie și folclor.

Artista Virginia Linul, artistul popular Aiftincai Maria și sculptorul Vasile Stan, din dorința de a duce mai departe tradiția și obiceiurile străvechi, au amenajat un atelier de creație, unde copiii, unii venind din parohiile arădene, au petrecut momente de „poveste”: au socializat, au țesut la război, au tors, au împletit, au creat mărgele etc.

Din cadrul atelierului artistic, etnografic și gospodăresc amintim: țesut război, cusut mărgele, sculptură, rețete tradiționale românești și expoziție a porturilor tradiţionale româneşti.

Manifestarea a fost coordonată de artista Georgiana Popan şi de doamna Camelia Iazbinsky (de la Asociaţia Mobilizează-te).

Evenimentul a fost finanțat de Centrul Cultural Municipal Arad și Primăria Municipiului Arad prin Programul „Proiecte Tineret, Învățământ și Recreative”.

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.