Cea de a XI-a ediţie a Festivalului internaţional de artă pentru elevi şi studenţi “Theatrum mundi”, coordonat de prof. Camelia Circa – Chirilă, consilier educativ la Colegiul Naţional “Moise Nicoară” şi de Zoltan Lovas, actor la Teatrul Clasic “Ioan Slavici”, s-a desfăşurat la Arad, în zilele de 29 – 30 mai. O ediţie la care s-a simţit o evoluţie în ceea ce priveşte nu doar calitatea prestaţiilor artistice, ci şi a organizării, după cum au mărturisit membrii juriului. În acest an, festivalul s-a desfăşurat sub egida unui amplu proiect internaţional iniţiat de Colegiul Naţional “Moise Nicoară”, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Casa Corpului Didactic “Alexandru Gavra” Arad şi Moodle România, proiect dedicat anului luminii şi intitulat “Inner and outer light”, de aceea tema festivalului în acest an a fost “Lumina dinafară şi lumina dinăuntru”.
Juriul a fost format din: Diana Achim –inspector limba română, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Camelia Avramescu – profesor metodist Casa Corpului Didactic Arad, Marcela Alexandrescu -artist plastic, Cluj – Napoca, Oltea Blaga –actriţă, Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad, Cosmin Blaga – director Cinema City Arad, Nicolae Mihai Brânzeu –regizor, profesor, Liceul de Arte “Sabin Drăgoi” Arad, Maria Nicoleta Brola – profesor, Liceul de Arte “Sabin Drăgoi” Arad, Mircea Boran –preşedinte Fotoclub Arad, Dan Codre –Digi24, Elena Dorobanţu – actriţă, Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad- secţia Marionete, Sorin Dorobanţu – actor Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad- secţia Marionete, Anca Lupei – inspector proiecte naţionale şi internaţionale Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Mirela Mureşan–profesor, Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad, Flory Takacs –artist plastic, Fundaţia Takacs şi Takacs Gallery Arad, Mariana Tocaciu –inspector educativ, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Marinela Tudoran –director adjunct Liceul de Arte “Sabin Drăgoi” Arad.
Vineri după-amiază, în sala festivă a Colegiului Naţional “Moise Nicoară”, în prezenţa juriului, a participanţilor şi a invitaţilor, dar şi a directorilor instituţiei, prof. Csaba Major şi prof. Maria Haş, a avut loc deschiderea festivalului, în cadrul căreia un moment emoţionant a fost cel în care, printr-un scaun gol aflat între membrii juriului şi printr-un film realizat de coordonatorii ediţiei, a fost omagiat pictorul Mihai Takacs, cel care a organizat şi jurizat timp de şapte ediţii secţiunea artă plastică a festivalului, recompensând copiii cu tablouri şi trofee reprezentând creaţii artistice personale. Din acest an, coordonatorii festivalului au decis ca această secţiune şi premiul I din cadrul acesteia să-i poarte numele, devenind astfel secţiunea de artă plastică “Mihai Takacs”. Tot din acest an, soţia pictorului Mihai Takacs, Flory Takacs, de asemenea artist plastic, a ales să continue misiunea începută de soţul dumneaei, devenind, astfel, unul dintre principalii organizatori ai evenimentului. De asemenea, în memoria celui care a fost sufletul acestei secţiuni, doamna Flory Takacs a oferit drept premiu o creaţie plastică semnată Mihai Takacs.
Tot vineri, elevi şi studenţi din şcolile din Arad, Covăsînţ, Chişineu – Criş, Baia Mare, Franţa sau Republica Moldova au luat parte la secţiunile care s-au desfăşurat simultan: artă plastică , fotografie, film, interpretare muzicală, recitare şi monolog. Noutatea acestei ediţii a constat în colaborarea cu Casa Corpului Didactic “Alexandru Gavra” Arad, prin organizarea unui workshop transdisciplinar adresat cadrelor didactice şi intitulat “Valenţele luminii în artă şi ştiinţă” şi coordonat de prof. dr. Diana Şimonca – Opriţa de la Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad şi de pr. prof. Codin Şimonca – Opriţa de la Seminarul Teologic Ortodox Arad.
Sâmbătă, 30 mai, la Sala Marionete a Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad, spaţiu deja consacrat zilei a doua a festivalului, s-au desfăşurat secţiunea spectacol teatral, momentele artistice susţinute de elevi ai Colegiului Naţional “Moise Nicoară” şi premierea pe secţiuni. Având în vedere că pentru buna desfăşurare a festivalului, în organizare sunt implicaţi elevi voluntari ai Colegiului Naţional “Moise Nicoară”, şi festivalul este prezentat tot de elevi. Ca şi ediţia anterioară, anul acesta întregul festival a fost prezentat de elevii Iasmina Lascu şi Alexandru Foitoş, din clasa a XI-a Filologie.
Alături de Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad, în organizarea festivalului s-au implicat parteneri importanţi: Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Casa Corpului Didactic “Alexandra Gavra” Arad, Moodle România, Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” Arad, Fundaţia „Takacs” Arad şi Fotoclub Arad, Cinema City Arad.
Premiile au fost simbolice, constând în trofee şi diplome realizate de organizatori, dar şi în daruri oferite de parteneri: tricouri, brăţări şi invitaţii la film oferite de Cinema City Arad, revista de cultură “Arca” oferită de Centrul Cultural Judeţean Arad, o creaţie plastică semnată Mihai Takacs şi oferită de Takacs Gallery Arad, albume foto oferite de FotoClub Arad, dar şi două locuri la şcoala de vară “Ellis” realizată de creatoarea Eli Lăslean, oferite laureatelor cu premii de interpretare feminină la secţiunile film şi spectacol teatral. Totodată, actriţa Oltea Blaga va premia unul dintre textele laureate la secţiunea scriere de text dramatic cu punerea în scenă a acestuia la ediţia următoare a festivalului. Moodle România a oferit premii speciale participărilor indirecte la festival, susţinând astfel comunicarea culturală şi educativă prin intermediul platformei de e-learning moodle.ro/theatrummundi.
În cadrul acestei ediţii, s-au acordat cu generozitate următoarele premii:
SECŢIUNEA FILM
Premiul I – filmul “Acting and play” – Liceul de Arte “Sabin Drăgoi” Arad, prof. Nicolae – Mihai Brânzeu
Premiul II – filmul “O zi luminoasă”- Colegiul Naţional “Vasile Goldiş” Arad, prof. Cristian Miclean
Premiul III – filmul “Lumina copilăriei” – Liceul Teoretic “A. M. Guttenbrunn” Arad, prof. Georgiana Maria
Menţiune – filmul “Epilog”- Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad, prof. Camelia Circa – Chirilă
Premii speciale:
Premiul special pentru interpretare feminină – Ioana Groza – Colegiul Naţional “Vasile Goldiş” Arad, prof. Cristian Miclean
Premiul special pentru interpretare masculină – Gabriel Fărcuţa- Liceul cu Program Sportiv Arad, prof. Poenariu Oana Monica
Premiul special pentru scenariu – filmul “Lost between shades” – Liceul cu Program Sportiv Arad, prof. Poenariu Oana Monica
Premiul special pentru originalitate – filmul “Stropi de lumină” – Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad, prof. Camelia Circa – Chirilă
Premiul special pentru filmare – filmul “Dincolo de cuvinte” – Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad, prof. Camelia Circa – Chirilă
Premiul special pentru coloana sonoră – filmul “Colaj despre lumină” – Liceul de Arte Baia Mare, prof. Sorina Gherman
Premiul special pentru imagine – filmul “Inner light” – Liceul Teoretic “A. M. Guttenbrunn” Arad, prof. Georgiana Maria
Premiul special pentru munca de echipă – filmul “A fost un vis…”, Liceul de Arte “Sabin Drăgoi” Arad, prof. Adriana Florea
SECŢIUNEA FOTOGRAFIE
Premiul I – Colegiul Naţional “Elena Ghiba Birta” Arad – Sârbu Claudiu, prof. Răzvan Surcel
Premiul II – Colegiul Economic Arad – Olariu Liviu, prof. Neli Liliana Tomi
Premiul III – Colegiul “Csiky Gergely” Arad – Csomos Roland, prof. Andreia Maxim
Menţiune – Liceul Tehnologic Chişineu – Criș – Popovici Larisa Diana, prof. Carmen Creţu
Premii speciale:
Premiul special pentru reflexie – Association des Etudiants Roumains de Strasbourg, Franţa – Teona Goreci
Premiul special pentru mesaj – Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad – Cezara Pop, prof. Simona Kramer
Premiul special pentru idee – Liceul Teoretic “A. M. Guttenbrunn” Arad – Emilia Gavrilă, prof. Georgiana Maria
Premiul special pentru nonconformism – Liceul de Arte “Sabin Drăgoi” Arad – Claudiu Patcău, prof. Nicolae – Mihai Brânzeu
Premiul special pentru colegialitate – Colegiul Naţional “Elena Ghiba Birta” Arad – Mihaela Alexandra, prof. Laura Ilinca
Premiul special pentru zâmbet – Association des Etudiants Roumains de Strasbourg, Franţa – Ioniţă Georgiana
SECŢIUNEA ARTĂ PLASTICĂ „MIHAI TAKACS”
Premiul I „Mihai Takacs” – Dogaru Iasmina – Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad, prof Luminiţa Ciurel
Premiul II – Denisa Daniela Sereş – Liceul Teoretic “A. M. Guttenbrunn” Arad, prof Georgiana Maria
Premiul III – Dumitrean Bianca – Şcoala Gimnazială “C. Micloşi” Covăsânţ, prof. Simona Ştefan
Menţiune – Codoş Claudia – Colegiul Economic Arad, prof. Felicia Barbura
Premii speciale:
Premiul special pentru viziune – Ioana Socaci, Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad, prof Luminiţa Ciurel
Premiul special pentru cromatism – Chiriţa Francesca, Şcoala de Arte, Criuleni, Republica Moldova, prof. Mihai Şerbu
Premiul special pentru compoziţie – Ana Maria Ursaciuc, Liceul de Arte “Sabin Drăgoi” Arad, prof Adriana Florea
Premiul special pentru idee – Enya Morar, Liceul de Arte “Sabin Drăgoi” Arad, prof Gabriela Moş
Premiul special pentru mesaj – Ramona Covaci, Liceul Tehnologic Chişineu – Criș, prof Carmen Creţu
Premiul special pentru originalitate – Daniel Boca, Liceul cu Program Sportiv Arad, prof Angelica Farcaş şi Margareta Simo
Premiul special pentru lirism – Cristina Maria Bocşa, Şcoala Gimnazială “Nicolae Bălcescu” Arad, prof Margareta Simo
Premiul special pentru sugestie – Lucia Bănăţan, Liceul Teoretic “A. M. Guttenbrunn” Arad, prof Anca Pozdăre
SECŢIUNEA SCRIERE DE TEXT DRAMATIC
- Subsecţiunea elevi – gimnaziu
Premiul I – Poşta Alexandra, pentru textul „Cartea” – Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad, prof Camelia Circa – Chirilă
Premiul II – Sitariu Roland, pentru textul “Adevărata lumină” – Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad, prof Camelia Circa – Chirilă
Premiul III – Stoica David, pentru textul “Un om desăvârşit” – Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad, prof Camelia Circa – Chirilă
- Subsecţiunea elevi – liceu
I – Luca Lavinius, pentru textul „Furia întunericului” – Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof Zoltan Lovas
II – Andra Romina, pentru textul “Nemuritor sau ad infinitum” – Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad, prof Diana Şimonca – Opriţa
III – Patcău Claudiu, pentru textul “Aş vrea să alerg pe un camp cu maci” – Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof Zoltan Lovas
IV – Asandei Raluca, Zaharie Damaris, pentru textul “Parfum albastru” – Liceul cu Program Sportiv Arad, prof Angelica Farcaş
- Subsecţiunea Jocul de-a scrisul : profesori – elevi
Cristian Budean, Monika Lamoly, Andreea Olescu, Sara Gabor, pentru textul “Judecata lui Bibi” – Liceul A. M. Guttenbrunn, prof Cristina Hanţ
SECŢIUNEA INTERPRETARE MUZICALĂ
Premiul I – Iulia Bock, Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad, prof Cristina Puşcaş
Premiul II – Laura Suciu, Liceul Teoretic “A. M. Guttenbrunn” Arad, prof. Georgiana Maria
Premiul III – Alexandra Risti, Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad, prof Cristina Puşcaş
Menţiune – Henrietta Balaj, Liceul Teoretic “A. M. Guttenbrunn” Arad, prof. Georgiana Maria
Premiul special al juriului – Dan Brînzan, Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad, prof Cristina Puşcaş
Premiul special pentru originalitate – Trupa System 32, prof. Georgiana Maria
Premiul special pentru ţinuta artistică – Andrada Iordan, Liceul Teoretic “A. M. Guttenbrunn” Arad, prof. Georgiana Maria
Premiul special pentru sensibilitate artistică – Andreea Morgociu, Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad, prof Cristina Puşcaş
Premiul special Moodle România – Sabina Macari – Şcoala de Arte, Criuleni, Republica Moldova – prof. Natalia Dimitraşco
SECŢIUNEA RECITARE ŞI MONOLOG
- NEVOCAŢIONAL
Premiul I – Cristina Deffert, Școala Gimnazială,, Corneliu Micloși” Covăsînț, Arad, prof Ștefan Simona, Tomi Natalia
Premiul II – Denisa Gogea, Şcoala Gimnazială „Iosif Moldovan” Arad, prof Ioana Balint
Premiul III – Raluca Adelina Coană, Liceul Teoretic “A. M. Guttenbrunn” Arad, prof. Georgiana Maria
Menţiune – Edward Horvath, Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad, prof Camelia Circa – Chirilă
Premiul special pentru expresivitate – Rareş Moţ, Liceul Teoretic “A. M. Guttenbrunn” Arad, prof. Georgiana Maria
Premiul special pentru cea mai simpatică apariţie – Izabella Gergely-Vogel, Liceul Teoretic “A. M. Guttenbrunn” Arad, prof. Georgiana Maria
Premiul special “Aplauzele publicului” – Andrei Stoica, Colegiul Național Vasile Goldiș Arad, prof Slaviţa Pârvu
Premiul special pentru naturaleţe – Claudia Cireş, Colegiul Economic Arad, prof. Felicia Barbura
- VOCAŢIONAL
Premiul I – Claudiu Surmei, Liceul De Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof Marian Parfeni
Premiul II – Francesca Bellai, Liceul De Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof Nicolae – Mihai Brânzeu
Premiul III – Denis Demian, Liceul De Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof Nicolae – Mihai Brânzeu
Menţiune – Claudiu Patcău, Liceul De Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof Marian Parfeni
Premiul special pentru charisma – Mădălina Ban, Liceul De Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof Nicolae – Mihai Brânzeu
Premiul special pentru naturaleţe – Roxana Orz, Liceul De Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof Nicolae – Mihai Brânzeu
Premiul special pentru sensibilitate – Adriana Vârtaci, Liceul De Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof Nicolae – Mihai Brânzeu
Premiul special pentru expresivitate – Robert Cente, Liceul De Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof Nicolae – Mihai Brânzeu
Premiul special pentru mobilitate scenică – Doroteea Căprariu, Liceul De Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof Nicolae – Mihai Brânzeu
Premiul special pentru cea mai simpatică apariţie – Mădălina Popa, Liceul De Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof Nicolae – Mihai Brânzeu
Premiul special Moodle România – Irina Dimitraşco – Şcoala de Arte, Criuleni, Republica Moldova – prof. Natalia Dimitraşco
SPECTACOL TEATRAL
Premiul I – spectacolul Bărbierul din Sevilla (adaptare de prof. Georgiana Maria după opera cu același nume de Gioacchino Rossini/ Beaumarchais) – Liceul Teoretic “A. M. Guttenbrunn” Arad, prof. Georgiana Maria
Premiul II – spectacolul „Blitz, Caragiale. Blitz!” – Colegiul Naţional “Vasile Goldiş” Arad, prof. Cristian Miclean
Premiul III – spectacolul “Un pedagog de şcoală nouă – Inspecţiune” de I. L. Caragiale – Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad, prof Diana Şimonca – Opriţa şi Mihaela Radu
Menţiune – spectacolul “Dănilă Prepeleac” după Ion Creangă – Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad, coord Roxana Sabău şi Ionel Bulbuc
Premii speciale:
Premiul special pentru interpretare feminină – Diana Ciucu – Colegiul Naţional “Vasile Goldiş” Arad, prof. Cristian Miclean
Premiul special pentru interpretare masculină – Sergiu Vernica – Liceul Teoretic “A. M. Guttenbrunn” Arad, prof. Georgiana Maria
Premiul juriului – spectacolul “Şapca roşie” de Andrei Maria – Liceul Teoretic “A. M. Guttenbrunn” Arad, prof. Georgiana Maria
Premiul special pentru cea mai simpatică apariţie scenică – spectacolul ”O noapte de neuitat” de Walter Lord – Şcoala Gimnazială”Aron Cotruș”Arad Şi Școala Gimnazială Nr.5 Arad, prof coord Otilia Mihaly, Angela Petrean Variaşi
Premiul special pentru originalitatea creaţiei – spectacolul “The Neverending land of colours” de Robert Urban, clasa a VI-a B, Şcoala Gimnazială “Aurel Vlaicu” Arad, prof Andreea Cristina Stretcu
Premiul special pentru promovarea valorilor şi tradiţiilor prin teatru – spectacolul “În vizită…” de Giorgiana Elena Popan, Colegiul Naţional “Moise Nicoară”, Colegiul Naţional “Elena Ghiba Birta”, Colegiul Naţional Preparandia “Dimitrie Ţichindeal”, Şcoala Generală Nr. 5, Liceul German “Adam Muller Guttenbrunn”, Colegiul Naţional “Vasile Goldiş” Şi Liceul De Arte “Sabin Drăgoi” Arad, coord Giorgiana Elena Popan
Premiul special Moodle România – Trupa „Micul Prinţ” pentru spectacolul „Dor” – Şcoala de Arte, Criuleni, Republica Moldova – prof. Natalia Dimitraşco
TROFEUL FESTIVALULUI
Spectacolul “Circus dell’ Arte” – Liceul De Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof coord Nicolae-Mihai Brânzeu.
Lasă un comentariu