Asociația Turistică Hoinarii Zărandului a organizat o întrunire la care au participat montaniarzi din patru țări (inclusiv România). Aceștia au vizitat zone deosebite și mai puțin cunoscute publicului larg, din masivul Retezat.
La eveniment au luat parte 18 persoane din Serbia, Muntenegru, Ungaria și România. Timp de două zile au făcut drumeții în cadrul cărora au admirat mai multe lacuri, o cascadă și priveliști spectaculoase de pe vârfuri montane de peste 2000 de metri.
„Am fost 18 persoane din patru țări care am vizitat o zonă mai puțin comercială din Munții Retezat, din cauza accesului care se face pe un drum lung și greu accesibil pentru mașini. După aprobările primite de la Ocolul Silvic și de la Parcul Național Retezat, drumul a fost «deschis» pentru a ne simți bine și pentru a parcurge două trasee de o dificultate medie. Camparea s-a făcut într-un grup mare în cadrul parcului. Prima zi am parcurs un circuit pe la cascada Ciumfu, lacul Ciumfu, lacurile Custurii, Vf. Custura (2457 m), după care creasta principală și înapoi la tabără. A doua zi am fost la Tăul Țapului, pe Vf. Mare (2460 m), Vf. Păpușa (2508 m), Vf. Păpușa Mică (2376 m), Șaua Custurii (2205 m) și prin Căldarea Custurii înapoi la locul de campare. După ce am testat mai multe site-uri meteo, unul dintre ele ne-a fost de un mare ajutor, indicându-ne aversele de ploaie chiar și cu 10 minute înainte”, spune Nagy Arpad, organizator și fondator al Asociației Turistice Hoinarii Zărandului.
Lasă un comentariu