ATENŢIE! Amenzi de până la 10000 lei pentru neacordarea zilelor libere

ATENŢIE! Amenzi de până la 10000 lei pentru neacordarea zilelor libere

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad reaminteşte agenţilor economici că zilele de 30 noiembrie (Sfântul Apostol Andrei, Cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României) şi 1 Decembrie sunt decretate prin lege ca fiind „zile libere” iar angajatorii care nu le respectă sunt pasibili de amenzi contravenţionale de până la 10000 de lei.

„Excepţie de la această regulă fac acele unităţi a căror activitate nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii. Codul Muncii, reglementează, în mod expres, faptul că salariaţilor care lucrează în unităţile sanitare şi de alimentaţie publică, precum şi în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile”, precizează Ecaterina Isac, inspectorul şef al ITM Arad.

Reprezentanţii ITM precizează că, în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.